Social

MEC anunță restructurarea sistemului educațional. DGEST: „Nu este clar scopul real al reformei”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pregătește o reformă majoră a sistemului educațional. Direcțiile raionale de învățământ ar urma să fie înlocuite cu Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE), subordonate direct Ministerului, iar zeci de școli cu puțini elevi vor fi reorganizate.

Reforma va viza și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGEST) din municipiul Chișinău, iar autoritățile spun că este necesară pentru a depolitiza educația și a eficientiza sistemul. Pe de altă parte, autoritățile municipale din educație afirmă că sunt confuze în ceea ce privește scopul real al acestei reforme și sunt îngrijorate în ce măsură va fi păstrat nivelul finanțărilor pentru educația copiilor.

Secretara de stat la MEC, Valentina Olaru, a declarat, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova, că prin această reformă instituția urmărește să facă politicile educaționale mai consecvente și mai coerente și, totodată, să elimine blocajele în situațiile în care consiliile raionale sau alte autorități locale au „o altă opinie sau altă viziune decât cea a Ministerului Educației”.

„Vorbim de la incluziune – atunci când în unele instituții sunt zero copii cu cerințe educaționale speciale, iar în altele foarte mulți – și până la procesele care țin de angajări, de interimat, de reorganizarea rețelelor școlare”, a exemplificat Valentina Olaru.

Valentin Crudu, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău, s-a declarat confuz în privința scopurilor reformei anunțate de MEC. El a subliniat că practicile naționale sunt aplicate la nivelul școlilor, „indiferent de dorința consiliului raional sau a primarului”. Crudu a admis că există „anumite percepții diferite”, pe care le-a explicat prin intervențiile diferite la nivel local.

„Nu putem să comparăm ceea ce se întâmplă la nivelul municipiului Chișinău – cu peste 330 de unități școlare care lucrează astăzi într-un singur sistem, unde avem o colaborare foarte bună la nivelul municipalității – cu alte structuri. Atunci când vorbim despre copil, nu ține doar de procesul de educație, ci și de protecția lui prin intermediul Direcției Protecția Copilului. Atunci când vorbim despre unele activități complementare procesului, este vorba despre Direcția Cultură, care vine cu partea sa de instituții, de arte, de exemplu”, a punctat șeful adjunct al DGEST.

Mai multă autonomie pentru școli

Pe de altă parte, secretara de stat la MEC a afirmat că instituția își dorește să acorde o autonomie cât mai largă instituțiilor de învățământ. Chiar dacă aceasta este prevăzută și de cadrul normativ în vigoare, în practică este puțin valorificată de directori.

„Noi spunem că avem echipe manageriale și avem manageri, însă în momentul în care managerul nu are drept de decizie și trebuie să o coordoneze cu zece oameni care stau mai sus – sau, să nu dea Dumnezeu, dacă a luat o decizie și ulterior trebuie să dea explicații ca la tablă de ce a luat această decizie – nu mai vorbim despre autonomie”, a spus Valentina Olaru, precizând că, după implementarea reformei, foarte multe decizii vor ajunge în competența directorilor.

Cât privește noile Agenții Teritoriale pentru Educație, care vor înlocui direcțiile raionale de învățământ, inclusiv Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău, Valentina Olaru a menționat că vor urma consultări pe parcursul lunii iunie pentru a definitiva funcțiile care se vor regăsi în noile structuri. Angajații vor trece în ATE-uri și structurile subordonate acestora prin transfer. Acolo unde transferul nu va fi acceptat de fondatori, va fi organizat concurs.

„Analizând toate funcțiile vacante pe care le-am văzut în aceste structuri, nu există riscuri ca oamenii să nu-și găsească locul în acestea”, a dat asigurări funcționara.

Explicând ce se va întâmpla cu proiectele inițiate de autoritățile locale, pentru care inclusiv au fost contractate credite de la organizații internaționale, Valentina Olaru a notat că școlile își vor schimba fondatorul, însă dreptul de proprietate asupra clădirilor va rămâne al autorităților locale, care vor putea în continuare să investească în acestea.

„Clădirea este a Primăriei și ea, conform legii, va fi solicitată doar în comodat, ceea ce înseamnă că, în continuare, dreptul asupra acestei clădiri – de a investi sau de a oferi comodat – aparține proprietarului”, a precizat secretara de stat.

DGETS invocă riscuri financiare și sociale

Șeful adjunct al DGEST a evidențiat mai multe riscuri financiare și sociale în urma reformei inițiate de MEC. El a menționat alimentația elevilor, pentru care Primăria Chișinău acordă alocații suplimentare din bugetul municipal, precum și cheltuielile pentru grupele cu program prelungit. Costurile totale sunt estimate la cel puțin 100 de milioane anual.

„Dacă vorbim despre grupe și despre clasele cu profil, aceste costuri vor fi preluate de către asociațiile teritoriale și vor fi asigurate. (...) Nu va exista nicio perturbare. ATE-urile și Guvernul se vor asigura că elevii din Chișinău primesc aceleași servicii”, l-a asigurat Valentina Olaru, spunând totodată că nimeni nu împiedică autoritățile locale să suplimenteze în continuare fondurile alocate la nivel central.

Potrivit autorităților, pe termen lung, impactul urmărit de autorități prin reforma „Restart” în educație este crearea unui sistem de învățământ „mai echitabil, mai coerent, mai profesionist și mai rezilient”, capabil să asigure condiții egale de educație pentru elevi, indiferent de școala în care învață.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult