Regional

Drumuri reparate și iluminat extins în satul Bolțun: Investiții de peste 2.6 milioane de lei pentru siguranța locuitorilor

Locuitorii satului Bolțun, raionul Nisporeni, beneficiază de condiții mai bune de trai, după modernizarea infrastructurii rutiere și extinderea sistemului de iluminat public stradal, realizate prin intermediul Programelor Naționale „Europa este aproape” și „Satul European”. Investițiile, finanțate din bugetul de stat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), au vizat sporirea siguranței în trafic, îmbunătățirea mobilității și creșterea confortului pentru sute de locuitori ai comunității.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), unul dintre proiectele finalizate recent în localitate este „Lucrări de întreținere periodică a străzilor din satul Bolțun”, implementat în perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, în cadrul Programului Național „Europa este aproape”.

Proiectul a inclus reabilitarea capitală a două tronsoane de drum de pe străzile Crizantemelor și Primăverii, fiind aplicate marcaje rutiere și instalate indicatoare de circulație. Infrastructura modernizată asigură accesul către nouă instituții comunitare, printre care grădinița, gimnaziul, centrul cultural, oficiul medicului de familie, primăria, biblioteca publică și biserica, precum și către două unități comerciale din sat.

Pentru implementarea proiectului, Guvernul a alocat aproximativ 1.7 milioane de lei din bugetul de stat, prin FNDRL.

Primarul satului Bolțun, Mariana Rusu, a declarat că lucrările au avut un impact direct asupra siguranței și mobilității locuitorilor.

„Aceste tronsoane de drum se aflau într-o stare avansată de degradare, deoarece, timp de zeci de ani, nu am avut posibilitatea să le reabilităm capital din cauza insuficienței resurselor financiare în bugetul local. Starea lor îngreuna deplasarea locuitorilor prin localitate, în special accesul către instituțiile publice, mai ales în condiții meteorologice nefavorabile”, a declarat primarul.

După finalizarea lucrărilor, localnicii beneficiază de mai mult confort și siguranță în trafic, menționează Mariana Rusu.

„După reabilitarea acestor porțiuni de drum, locuitorii beneficiază de un nivel sporit de confort și siguranță în trafic, precum și de un aspect estetic îmbunătățit al localității. Totodată, a fost soluționată problema scurgerii de pietriș și noroi pe carosabil în perioadele ploioase, care afecta inclusiv circulația transportului, pe aceste porțiuni de drum”.

Anterior, satul Bolțun a beneficiat și de extinderea sistemului de iluminat public stradal în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a.

Proiectul a prevăzut construcția a cinci kilometri de rețea nouă de iluminat public, instalarea a 157 de corpuri de iluminat LED, montarea a 14 piloni noi în zonele care nu erau acoperite anterior și amenajarea unui punct de evidență și control.

În prezent, sistemul de iluminat deservește 206 gospodării, aproximativ 500 de locuitori, șapte instituții publice și două unități comerciale. Investiția a fost finanțată din bugetul de stat, prin FNDRL, cu circa 955 de mii de lei.

Ca urmare a implementării proiectului, gradul de acoperire cu iluminat public stradal în localitate a crescut de la 40% la 70%, ceea ce a contribuit la sporirea siguranței și mobilității pe timp de noapte.

„În trecut, mai multe străzi din sat rămâneau complet neiluminate pe timpul nopții, ceea ce făcea deplasarea dificilă și nesigură, în special pentru copii și persoanele în vârstă. Astăzi, oamenii se simt mult mai în siguranță, iar circulația pe majoritatea străzilor este mult mai confortabilă”, subliniază Mariana Rusu.

Primarul a precizat că autoritățile locale intenționează să continue extinderea rețelei de iluminat și să identifice noi surse de finanțare pentru dezvoltarea localității.

Satul Bolțun din raionul Nisporeni are aproximativ 660 de locuitori, dintre care circa 150 sunt copii.

La nivel național, prin ediția a II-a a Programului „Satul European” sunt implementate 58 de proiecte de modernizare a sistemelor de iluminat public stradal, care prevăd construirea a 496 de kilometri de rețele și instalarea a 12.239 de corpuri de iluminat LED în 72 de localități, beneficiari direcți fiind peste 105.000 de persoane.

Totodată, prin Programul Guvernului „Europa este aproape” sunt implementate 353 de proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere în 561 de localități din Republica Moldova, acestea urmând să îmbunătățească siguranța și mobilitatea pentru aproximativ 870.000 de oameni.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult