Droguri ascunse printre produse alimentare, aduse din Spania: Doi tineri, reținuți

Patru kilograme de droguri, aduse din Spania cu un autocar, fiind ascunse printre produse alimentare, au fost confiscate înainte să ajungă pe piață, iar doi tineri au fost reținuți.
Potrivit autorităților, este vorba despre trei kilograme de marijuana și un kilogram de cocaină, care au fost camuflate în colete cu produse alimentare, inclusiv paste făinoase, expediate din Spania în Republica Moldova.
Autocarul în care erau ascunse drogurile a traversat punctul de trecere a frontierei Leușeni, fiind monitorizat de ofițerii antidrog până la destinație. La locul livrării, oamenii legii au reținut un tânăr de 21 de ani, care venise să ridice coletul cu droguri.
Potrivit probelor acumulate, acesta ar fi avut rolul de curier și urma să depoziteze substanțele narcotice, care ulterior ar fi fost comercializate prin intermediul aplicației Telegram.
În același dosar a fost reținut și un tânăr de 18 ani. Conform anchetatorilor, acesta ar fi însoțit coletul cu droguri din Spania până în Republica Moldova și avea sarcina de a avertiza membrii grupării în cazul apariției unui risc de deconspirare.
Cei doi tineri sunt învinuiți de trafic de droguri și au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
CITIȚI ȘI: