Social

MEC lansează repartizarea tinerilor specialiști pentru 2026-2027: Indemnizații de până la 375.000 de lei

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat concursul național de repartizare a tinerilor specialiști pentru anul de studii 2026-2027. Noutatea anului este indemnizația majorată la început de carieră, care poate ajunge la 375.000 de lei pentru absolvenții care vor preda în mediul rural discipline la care se atestă un deficit mai mare de profesori.

MEC a deschis oficial înscrierile pentru tinerii absolvenți de colegii și universități pedagogice. Potrivit datelor prezentate de secretara generală Galina Rusu, cele mai multe posturi vacante sunt concentrate în municipiul Chișinău (412), urmat de raionul Cimișlia (86), UTA Găgăuzia (84) și în descreștere spre raioanele Ocnița, Taraclia, Râșcani și Dondușeni.

Pe tipuri de instituții, sunt disponibile 559 de posturi în licee, 528 în gimnazii și 359 în grădinițe, restul fiind în învățământul extrașcolar și în instituții mixte. Aproape trei sferturi dintre posturi (71%) sunt în mediul rural.

Indemnizația la început de carieră este diferențiată pe trepte: 160.000 de lei pentru absolvenții de colegiu și 200.000 de lei pentru absolvenții cu studii superioare. Plățile se suplimentează cu 75.000 de lei pentru cei care se angajează în mediul rural și cu încă 100.000 de lei pentru cei care predau o disciplină unde deficitul de profesori este mai mare: biologie, chimie, fizică, informatică, matematică, limba și literatura română în instituțiile cu predare în limba rusă.

Plata maximă, în valoare de 375.000 de lei, se obține prin cumularea ambelor condiții. Banii se plătesc în două tranșe: 50% după șase luni de activitate efectivă și 50% după 18 luni, iar cine renunță înainte de termenul minim de activitate trebuie să returneze plățile primite.

Pachetul de beneficii include și o reducere a normei didactice în primii cinci ani de activitate, o compensație anuală de 4.000 de lei pentru materiale didactice și asistență din partea unui cadru mentor timp de cinci ani.

La nivel local, exemplul oferit în cadrul conferinței a fost Ungheni, unde, potrivit Violetei Gavriliuc, de la direcția de educație a municipiului, autoritățile locale pregătesc spații de cazare gratuite pentru tinerii specialiști care vor alege să se angajeze acolo.

„Autoritatea publică locală percepe educația ca pe o investiție strategică în viitorul comunității”, a menționat Violeta Gavriliuc.

Alexandru Didenco este tânăr profesor de matematică la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Bălți. Beneficiar al programului, Alexandru a confirmat în cadrul conferinței de presă că procedura de aplicare este accesibilă.

„Acest proces de repartizare este unul foarte simplu, foarte transparent”, a subliniat cadrul didactic.

El a precizat că a beneficiat de îndrumarea a trei mentori și că a primit indemnizația de bază de 200.000 de lei, în cele două tranșe prevăzute de lege.

Ministrul Dan Perciun a făcut apel la absolvenți, descriind cariera didactică drept o investiție pe termen lung în societate.

„Este o carieră nobilă, esențială pentru societatea Republicii Moldova”, a declarat oficialul.

Anul trecut, în școlile și grădinițele din țară au fost repartizați 429 de tineri – cel mai mare număr din ultimii opt ani. Miza este ca cifra tinerilor repartizați anual să crească până la 500.

Îndemnizațiile majorate vor fi plătite tinerilor specialiști repartizați în câmpul muncii după data de 1 iulie 2026.

CITIȚI ȘI:

Luminița Toma

Luminița Toma

Autor

Citește mai mult