Sprijin financiar pentru 131 de antreprenori din țară: „Ne vom permite echipamente mai performante”

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a oferit granturi în valoare de peste 70 de milioane de lei pentru 131 de antreprenori. Finanțarea va genera investiții de două ori mai mari în economia națională și va contribui la crearea a 800 de locuri de muncă.
Artiom Snegur este cofondatorul unei companii care dezvoltă jocuri video. ODA i-a oferit un grant de jumătate de milion de lei.
„Am aplicat la acest program ca să avem sprijin în primul rând tehnic, ne vom permite un echipament mai performant pentru dezvoltarea produselor noastre. Ne vom permite să promovăm produsele noastre pe piața internațională”, a spus Artiom Snegur, antreprenor.
Elena Mîțu face parte din moldovenii care au muncit peste hotare și au revenit în țară, unde și-au creat o afacere. După zece ani petrecuți în Germania, Elena produce parfumuri.
„Din start, vom fi patru angajați, dintre care un parfumer din afara țării, până îi vom învăța pe ai noștri să producă după standardele europene. Apoi, ne punem în plan să mărim echipa, fiindcă cea mai scumpă investiție nu este doar în utilaje, dar și în esență”, susține antreprenoarea Elena Mîțu.
Natalia Pruteanu conduce o fabrică de mobilă din Chișinău. Cei 800 de mii de lei primiți de la ODA vor fi investiți în utilaje, spune antreprenoarea.
„Pentru noi contează timpul și viteza de producere. Ca să fim competitivi pentru export, avem nevoie de volume. De asta, investim în utilaj ca să reușim pe parcurs poate să și exportăm”, a menționat Natalia Pruteanu.
Granturile, creditele preferențiale și alte instrumente de susținere a antreprenorilor generează noi investiții și locuri de muncă.
„Din 2022 până astăzi, peste 7.200 de antreprenori au primit într-o formă sau alta sprijin financiar, majoritatea este nerambursabil, însă avem și foarte mult rambursabil, cum sunt creditele preferențiale. Conform statisticilor de anul trecut, 98 la sută din sprijinul financiar nerambursabil este acordat industriilor”, a declarat directorul ODA, Vadim Codreanu.
Programul de granturi, în valoare de 72 de milioane de lei, este finanțat din bugetul de stat și dintr-un program finanțat de Grupul Băncii Mondiale.
CITIȚI ȘI: