Un pilon al spiritului românesc: Volumul „Opera poetică” al lui Vasile Levițchi a fost prezentat la Chișinău
Un pilon al spiritului românesc și în Bucovina de nord, și la Chișinău. Așa a fost poetul și publicistul Vasile Levițchi. Scrierile sale rămân actuale și la 30 de ani de la trecerea sa în neființă. Volumul „Opera poetică” al lui Vasile Levițchi, lansat la Cernăuți, a fost prezentat și în Republica Moldova. Lucrarea a fost publicată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.

În calitate de profesor la Universitatea din Cernăuți, Vasile Levițchi a fost mentorul unei generații de oameni de cultură. Unul dintre ei, criticul literar Ștefan Hostiuc, a semnat prefața volumului „Opera poetică”.
„Era de datoria noastră morală să facem ceva pentru repunerea operei lui în actualitate, pentru că toate cărțile pe care le vedeți aici au fost editate în diferite orașe și în diferie țări: România, Ucraina și Moldova. Am zis că este timpul să le adunăm într-o carte ca să rămână opera lui poetică”, a menționat criticul literar din Cernăuți, Ștefan Hostiuc.

„Vasile Levițchi a fost mentorul nostru. Personalitatea și verticalitatea generației noastre, atât cât o are, i se datorează în exclusivitate lui Vasile Levițchi”, a spus scriitorul Arcadie Suceveanu.
Decenii la rând, opera lui Vasile Levițchi a fost trecută într-un con de umbră.
„Pare a fi un miracol că atunci când iei cărți care au apărut cu 20 de ani în urmă, să zicem, ultima lui carte în viață a apărut în 1997, le deschizi, parcă sunt scrise astăzi. Deci, e o poezie care rezistă în timp și e o poezia foarte bună”, a afirmat directoarea Muzeului Literaturii Române, Maria Șleahtițchi.
Leo Butnaru a purtat o corespondență cu Vasile Levițchi, când acesta se afla la Cernăuți.
„Mi-a mărturisit multe lucruri, le-am păstrat și le-am pus în această carte de corespondență. Am văzut un intelectual rasat, un prieten devotat și un om generos”, a menționat scriitorul Leo Butnaru.
Vasile Levițchi s-a născut în 1921 într-un sat vechi românesc din regiunea Cernăuți. Atunci, Bucovina de Nord era parte a Regatului României. În 1940, regiunea a fost anexată de sovietici. Când URSS s-a destrămat, în 1991, Vasile Levițchi s-a mutat la Chișinău, unde a continuat să scrie. Poetul s-a stins din viață șase ani mai târziu.

CITIȚI ȘI: