Cultură

Cele mai valoroase apariții editoriale din 2025, premiate: „O dată pe an arătăm recunoaștere”

Cele mai bune cărți lansate în anul 2025 și autorii lor au fost premiați vineri, 26 iunie, la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor. Festivitatea a adus pe podium excelența în domeniul scrisului și a oferit recunoaștere celor mai valoroase opere din poezie, proză sau dramaturgie.

Gala a debutat cu trofeele acordate de Consiliul Uniunii Scriitorilor, urmate de premiile juriului pentru cele mai importante categorii: poezie, proză, dramaturgie, traduceri și debut literar.

„Vin din jurnalism, unde pe locul întâi este fapta, trebuie să relatez exact așa cum este ea. Uite că literatura îmi dă libertatea să jonglez cu faptele așa cum le văd eu. Acest premiu este o apreciere a unor oameni, care înțeleg ce înseamnă literatura”, a spus Irina Gotișan, care a obținut Premiu pentru debut.

Dacă Irina Gotișan se află la primul său premiu literar, scriitorul Val Butnaru revine din nou pe podium.

„Apropo, de toate premiile, acum, ca toată lumea mă uit la Campionatul Mondial de Fotbal. Urmăresc în special, cum joacă Messi la 39 de ani. S-ar părea, că poate să renunțe, are opt baloane de aur, dar el continuă. Valoarea contează. Atunci când breasla decide să-ți dea un premiu înseamnă că e ceva în cartea asta”, a menționat Val Butnaru, câștigător al Premiului pentru proză.

La categoria Literatură pentru copii, premiul i-a revenit scriitoarei Maria Pilchin, pentru romanul „Fata secretarului de stat”.

„Un premiu care mă onorează și încurajează. E un segment de carte, la care trebuie să lucrăm în R. Moldova și mă bucură interesul pentru acest tip de literatură. Cartea „Fata secretarului de stat” este un roman despre lectură, despre devenirea prin lectură”, susține Maria Pilchin.

Iar scriitorul Constantin Olteanu a fost distins cu Premiul pentru proză scurtă.

„Este o carte la care țin ca și la celelalte, dar uite că ea a ieșit în evidență. O carte formată din niște bucăți, pe care le-am trăit și, care îmi ajută întotdeauna să răspund la niște întrebări”, a subliniat Constantin Olteanu.

„Autorii noștri au reușit să scrie și să editeze peste 100 de titluri de carte în diverse genuri. O dată pe an încercăm să le prezentăm sentimentul nostru de recunoaștere și în același timp, acordând premii de încurajare pentru alte cărți, alte Gale ale Premiilor Uniunii Scriitorilor”, a declarat președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac.

Laureații acestei ediții au plecat acasă cu trofee unice, realizate de sculptorul Valentin Vârtosu.

Înregistrarea integrală a evenimentului, dar și numele tuturor câștigătorilor va putea fi urmărită într-o ediție specială la Moldova 1, sâmbătă, 4 iulie.

CITIȚI ȘI:

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult