Regional

Programul „Satul European 2”: Elevii unui gimnaziu din Soroca își vor începe noul an de studii în condiții moderne

Condiții moderne, din această toamnă, la Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din Soroca. Elevii și profesorii vor reveni la cursuri într-o școală complet înnoită. Schimbarea vine după ani de zile în care procesul de învățământ a fost o adevărată provocare. Din cauza infrastructurii învechite, sălile de clasă erau reci, pline de umezeală și mucegai, iar în timpul iernii atât copiii, cât și cadrele didactice erau nevoiți să se îmbrace gros la ore.

Școala se află în plin proces de renovare, iar lucrările sunt executate în proporție de aproximativ 50%.

La momentul actual, este executată termoizolarea fațadei și reparația capitală a acoperișului, intervenții care vor îmbunătăți considerabil aspectul instituției și condițiile de studii.

„În timpul de față, facem tencuiala, încălzirea la pereți, teracota. Am îndeplinit lucrări cu turnatul betonului de jur împrejur la școală. Ne străduim să dăm în exploatare în termenele stabilite”, a declarat muncitorul Oleg Guțuleac, pentru Moldova 1.

Profesorii susțin că renovarea era strict necesară. În perioada rece a anului, în mai multe săli era greu de menținut o temperatură adecvată, iar în unele încăperi apărea umezeală și mucegai. Totodată, instituția suporta anual costuri ridicate pentru încălzire.

„Iarna era destul de rece. Profesorii și copiii ne îmbrăcam gros. Se mai întâmplau momente - în unele săli de clasă, acoperișul nu ținea, era mucegai. Sperăm că o să fie bine”.

„Procesul de învățământ se desfășura greu. În schimb, o să avem clase mai calde, un aspect mai frumos a clădirii. Sperăm să avem un contingent mai mare de copii”.

„Pe moment, 50% din termoizolarea instituției a fost finisată, lucrările au loc în continuare. Datorită acestui proiect, în primul rând modernizăm instituția, în al doilea rând asigurăm o calitate a procesului educativ, deoarece, până a se implementa acest proiect în sălile de clasă, în primul rând era frig, în al doilea rând, deoarece acoperișul nu prea era reparat, deseori umiditatea de pe pereți intra în săli de clasă, era mucegai foarte mare și afecta sănătatea copiilor”, a declarat Valentina Nicic, directoarea Gimnaziului „Dumitru Matcovschi” din Soroca.

Cu toate acestea, din cauza lipsei de fonduri, două anexe ale școlii nu au fost incluse în proiectul actual.

„Suma este destul de măricică, dar mai avem nevoie de încă două anexe ale școlii, mai ales anexa de resurse pentru educație incluzivă - este necesar și acest lucru de efectuat. Practic, mai avem nevoie de 2 milioane 400 de mii pentru a finaliza toată termoizolarea clădirii”, a menționat Viorica Furtună, fostă directoare la gimnaziu.

Valoarea proiectului este de aproximativ 6.6 milioane de lei, finanțare asigurată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, prin programul „Satul European 2”.

CITIȚI ȘI:

Angelina Caldare

Angelina Caldare

Autor

Citește mai mult