Cultură

Povestea lui Dumitru Musteață, pictorul icoanelor ce înnobilează lăcașurile sfinte din țară

Vocația lui este arta iconografică - pictează icoane ce înnobilează lăcașurile sfinte din țară și din străinătate, iar locul preferat este atelierul de creație, acolo unde se află față-n-față cu divinitatea. Vorbim despre artistul plastic, Dumitru Musteață, care acum lucrează asupra unei icoane cu o istorie deosebită.

Învierea Domnului Isus Hristos, Maica Domnului sau alte icoane realizate de tatăl său, regretatul pictor-iconar, Constantin Musteață, au rămas în atelierul unde lucrează Dumitru. Deși sunt un model de măiestrie, trăire spirituală prin pictură religioasă, Dumitru Musteață spune că și-a urmat propria cale.

„Nicio dată n-am fost impus de taică-meu să-i iau calea. Așa am simțit! Practic, la școala de pictură m-am dus fără ca taică-meu să știe”.

În liniștea atelierului, artistul lucrează la o icoană cu o istorie deosebită. Chipul Maicii Domnului, care i s-a arătat unui bolnav când se afla în pelerinaj, pe Muntele Athos. După rugăciunile înălțate, acesta s-a vindecat și l-a ales pe Dumitru Musteață să picteze icoana Maicii Domnului. Prima a fost executată în 2018, au pictat apoi mai multe copii ale aceleiași icoane deoarece creștinul a dorit, asfel, să-și exprime recunoștința. Aici arătam doar icoana la care lucrează și cum lucrează”.*

„A luat așa o decizie ca să mulțumească cu câte o icoană. Prima icoană a fost donată pe Muntele Athos la Ierusalim, Grecia, Ucraina, România, SUA, practic pe toate continentele”, precizează Dumitru Musteață, iconar.

Fiecare icoană este o experiență inedită, susține artistul.

„Un mod de meditație, în care încerci să-ți expui și durerile și bucuriile, să te apropii de Dumnezeu. Fiecare zi este o devenire. Este o vorbă - cunoaște-te pe tine și-l vei cunoaște pe Dumnezeu”.

Două lucrări de inspirație religioasă ale lui Dumitru Musteață sunt expuse acum la Iași, în cadrul expoziției cu genericul: „Religie, medicină, știință și artă”.

Citește mai mult