Un secol de la nașterea scriitorului Vasile Vasilache: „A fost un mare privilegiu să-l cunosc”

Pe 4 iulie se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Vasile Vasilache, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române. Vasilache ne-a lăsat drept moștenire romane, nuvele și eseuri în care a transformat poveștile simple de la sat în scrieri profunde despre sufletul omului. Cu prilejul centenarului, scriitori și academicieni s-au reunit la o masă rotundă pentru a evoca contribuția lui Vasile Vasilache la cultura națională.
Victor Vasilache a publicat trei caiete cu însemnări ale tatălui său, marele scriitor Vasile Vasilache.
Textele au fost reproduse în forma lor originală, inclusiv pasajele pe care autorul le-a tăiat și la care a renunțat în timpul procesului de creație.
„Cel mai interesant este jurnalul lui, început în anul 66 și a mers până în 68. Acela a fost primul pe care l-am descifrat și l-am publicat. După aceea, a urmat cu încetul mai multe carnete, unele erau mai greu de descifrat. Se lucra cam un an, un an și jumătate la câte un carnet”, a spus fiul Victor Vasilache.

Prietenul și colegul său de breaslă, Mihai Cimpoi, a lansat volumul „Vasile Vasilache: Dialectica esențelor. Redeschideri critice”. Lucrarea, publicată în colecția „Exegeze” a Muzeului Național al Literaturii Române, oferă noi perspective asupra universului său artistic.
„E a patra în această colecție. Sunt scrise texte absolut inedite, pe care le-am scris eu în ultima perioadă, când a apărut și corespondența lui și au apărut și carnetele. E centenarul unui scriitor reformator, în primul rând, care a produs o revoluție copernicană în proza noastră, prin formula originală și prin curajul cu care a schimbat această formulă și a atacat problematica spinoasă a realităților noastre”, a declarat scriitorul Mihai Cimpoi.

Într-o perioadă în care realismul socialist domina literatura, Vasilache a preferat o proză filozofică. Romane precum „Povestea cu cocoșul roșu” sau „Tăcerile casei aceleia” folosesc alegoria și simbolul pentru a vorbi despre libertate, demnitate și degradarea morală provocată de totalitarism.
„A rămas o imagine a unui om foarte prezent atât în viața cetății, cât în viața intelectuală, în bibliografiile fiecăruia dintre noi. Cred că a fost un foarte mare privilegiu să-l cunosc de aproape”, susține scriitorul Emilian Galaicu-Păun.
Banca Națională a Moldovei a lansat o monedă comemorativă „Vasile Vasilache - 100 de ani de la naștere”, care completează seria „Personalități”. Moneda este realizată din argint, are o valoare nominală de 50 de lei și un tiraj limitat de 500 de exemplare.
Vasile Vasilache s-a născut pe 4 iulie 1926, în satul Unțești, pe atunci județul Iași, România.
Scriitorul a decedat în 2008, la Chișinău, la vârsta de 82 de ani.

CITIȚI ȘI: