Social

OFICIAL | Aproape 360 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene dețin cetățenia R. Moldova, iar 94% au pașapoarte moldovenești

Marea majoritate a locuitorilor din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova. Datele Agenției Servicii Publice (ASP) arată că în Registrul de stat al populației erau înregistrați, la sfârșitul lunii iunie curent, 366.830 de locuitori domiciliați în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Tighina (Bender), dintre care 359.867 sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Dintre cei aproape 360 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene cu cetățenia R. Moldova, peste 339 de mii dețin pașapoarte, iar mai mult de 301 mii au buletine de identitate autohtone.

În același timp, în Registrul de stat al populației figurează și 6.963 de cetățeni străini, inclusiv titulari ai permiselor de ședere permanentă și provizorie în stânga Nistrului, apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară.

În primele șase luni ale anului 2026, locuitorii din regiunea transnistreană și municipiul Tighina au continuat să beneficieze de facilitățile prevăzute de legislație pentru obținerea actelor de identitate emise de autoritățile Republicii Moldova.

Astfel, 7.404 persoane au beneficiat de înlesniri la eliberarea cărții de identitate, iar alte 43 de persoane au primit facilități pentru eliberarea cărții de identitate provizorii.

În aceeași perioadă a anului trecut, de aceste facilități au beneficiat 1.419 persoane la eliberarea cărții de identitate, 116 persoane la eliberarea buletinului de identitate și 149 de persoane la eliberarea buletinului sau cărții de identitate provizorii.

Datele privind actele de stare civilă arată că, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026, au fost certificate 4.521 de fapte și evenimente de stare civilă produse și consemnate în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Tighina (Bender). Dintre acestea, 1.818 au fost nașteri, 1.191 - căsătorii, 908 - divorțuri, 523 - decese și 81 - schimbări de nume sau prenume.

Potrivit Registrului de stat al populației, în regiunea transnistreană și municipiul Tighina (Bender) sunt înregistrați 174.030 de bărbați și 192.800 de femei. Distribuția pe grupe de vârstă indică faptul că aproximativ 56% din populație are între 20 și 59 de ani, iar circa 28% - 60 de ani și peste.

Republica Moldova va continua să asigure accesul locuitorilor din regiunea transnistreană la serviciile publice de documentare și de stare civilă, pentru a facilita exercitarea drepturilor fundamentale și accesul acestora la serviciile oferite de stat, spun autoritățile.

CITIȚI ȘI:

- Criza economică din regiunea transnistreană: Sheriff „donează” 5 milioane de euro pentru plata salariilor și pensiilor în stânga Nistrului

Luminița Toma

Luminița Toma

Autor

Citește mai mult