Social

Măsurile din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care ar putea reduce ambuteiajele din Chișinău: Marcaj dedicat și mai mult transport public

Chișinăul ar putea achiziționa, până în 2030, câte 40 de autobuze și troleibuze noi, precum și microbuze. Obiectivul este fixat în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, aprobat în martie curent, care mai prevede implementarea unor benzi dedicate transportului public, măsuri care ar putea reduce ambuteiajele și îmbunătăți confortul călătorilor.

În prezent, puțin peste jumătate din cele aproximativ 500 de unități de transport public din Chișinău sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, iar extinderea și modernizarea flotei reprezintă una dintre prioritățile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, afirmă consiliera municipală și cofondatoarea Asociației obștești „Salvați Chișinăul”, Aneta Dabija.

„Este prima și, sper eu, nu ultima politică care va ghida modul în care noi vom face schimbări în orașul nostru privind modul în care ne deplasăm. O bună parte din acest plan este dedicat transportului public, pentru că este un serviciu foarte important, unul dintre cele mai importante servicii pe care le poate oferi o administrație publică locală”, a declarat Dabija, la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1.

Potrivit acesteia, planul introduce pentru prima dată conceptul unui sistem de tip BRT (Bus Rapid Transit - un sistem de transport de înaltă calitate cu autobuzul, care oferă mobilitate urbană rapidă, confortabilă și eficientă din punct de vedere al costurilor - n.r.), care presupune amenajarea unor benzi separate pentru transportul public.

Pe termen lung, autoritățile vor decide dacă sistemul va fi bazat exclusiv pe autobuze sau va include și alte soluții, precum tramvaiele.

„Noi nu vom putea scăpa niciodată de ambuteiaje atâta timp cât transportul public nu va fi prioritizat”, a subliniat consiliera municipală, la postul public de televiziune.

Aneta Dabija consideră că actuala flotă este insuficientă pentru necesitățile capitalei.

„Avem aproximativ 500 de unități, ceea ce este foarte puțin pentru un oraș ca Chișinăul. Sunt zone în care nu există acces la transport public și asta este o lacună care trebuie rezolvată - cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a afirmat ea.

Consiliera a comparat situația din Chișinău cu cea din alte capitale europene, menționând că doar Copenhaga dispune de peste o mie de autobuze, la care se adaugă și alte mijloace de transport public.

„Dezvoltarea transportului public ar trebui să meargă în paralel cu dezvoltarea infrastructurii pentru transport alternativ. Exact așa cum trebuie să avem benzi dedicate pentru transportul public, trebuie să avem și benzi dedicate pentru biciclete”, a explicat Dabija.

În final, consiliera a amintit că succesul reformei din transport depinde exclusiv de confortul pasagerilor: „Oamenii nu vor merge cu transportul public, dacă acesta nu va fi bun și dotat cu aer condiționat”.

Pentru a asigura o dezvoltare coerentă, ea a subliniat necesitatea corelării viitorului Plan Urbanistic General cu Planul de Mobilitate, obligație stipulată în Codul urbanismului.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult