O samă de cuvinte | Scurtă schiță de prefață pentru un ghid al vorbirii (și scrierii) simple
Ideea principală pentru un jurnalist, mai ales unul care visează să devină scriitor, este să urmeze sfatul lui Hemingway, repetat însă sub diferite forme și de alții, mai ales de către cei care au ajuns la scriitura de scenariu -- de film sau de teatru--, să scrie... cât mai simplu. Trebuie să cauți să-ți ucizi metaforele, adjectivele, să faci în așa fel încât fraza să fie scurtă, să n-o încarci, să n-o împopoțonezi cu briz-brizuri și sclipici verbal.
Sigur, n-o să urmăm cu toții celălalt sfat al lui Hemingway, care era acela de: — «să scrii seara beat și să rescrii, corectând, a doua zi - treaz». Dar totuși ceva adevăr poate era și acolo.
Dar la fel de important este să nu folosim cuvinte pretențioase, rare și pompoase, dacă ai la îndemână vorbe simple. Nu spune «pe cale de consecință», expresie odioasă, apărută recent, din moment ce ai la dispoziție adverbe simple, românești: „adică”; sau „altfel zis” - o lungă serie de sinonime: „și anume”, „cu alte cuvinte”, „în definitiv”; „mai bine zis”; „prin urmare”... sau chiar: „iată”!... când colo, auzi peste tot: - „pe cale de consecință”, calchiat direct din franceză («par voie de conséquence»), expresie oribilă chiar și în acea limbă.
Tot din franceză - lucru ciudat, dată fiind englezirea galopantă a limbii - au mai venit „siaj” (pentru a spune „pe urmele cuiva” = dans le sillage de), sau cumplitul „a achiesa” (acquiescer), pentru a spune „a fi de acord” sau „a aproba”.
„A achiesa” mai este pe deasupra și o monstruozitate sonoră, mai ales prin hiatusul pe care îl introduce între A-A = a-achiesa. Încearcă de aceea să-ți formezi și o ureche sonoră. Poți forma neologisme proprii, pornind de la sufixe preexistente, așa cum spunem comestibil de pildă, sau spunem: vizibil, credibil, cu sufixul «-il» sau «-ibil»… Unele hidoșenii sonore s-au împământenit însă, cu toate că sună cumplit, precum „băubil”, deși există și exista deja „potabil”.
Altele sunt însă cu totul de evitat și, din fericire, unele au dispărut, așa cum au dispărut oribila modă vestimentară feminină a fustei peste pantaloni. Așa ne-a otrăvit o vreme, iar dacă mai există -- trebuie stârpit: adjectivul „iubibil”. Poate părea ciudat, dar el chiar a existat până acum câțiva ani și e de mirare că unii puteau să-l folosească, în ciuda monstruoasei sale eufonii sau, cum s-ar spune mai degrabă, cacofonii: înlănțuire urată de sunete dată de „bi-bi” - iubibil!...
O asemenea monstruozitate nu are dreptul să existe. Cineva care spune „iubibil” ar trebui să se aștepte să devină imediat bătubil.
Și tot bătubil ar trebui să fii dacă nu vei învăța corect anumite clișee latine banale. Nu poți spune, vorbind despre tine la prima persoană, singular, „Dixit”, pentru a încheia o frază. „Dixit” este persoana a III-a singular, adică el/ea a terminat de vorbit, ea/el a spus, pe când la pers. I este „dixi”, „ego dixi” = am zis!… Și asta să știi că nu are nicio legătură cu Dixieland. (Și nu e nici „the night they drove old Dixie down”.)
Pe surse
În sfârșit, pentru a încheia provizoriu, am dibuit, și originea oribilei formule din noul jargon jurnalistic romanesc: „pe surse” (adică „potrivit unor surse pe care nu le putem dezvălui”, care sunt de obicei serviciile secrete). Nefireasca expresie „pe surse” este de dată recentă, e neromânească și sună strident în armonia limbii. Așa cum era de așteptat, cineva a tradus-o lemnos și mecanic din americană.
Face parte din jargonul jurnaliștilor din SUA, cum poate fi auzit la Fox TV de exemplu. Când prezentatoarea dă o informație verificabilă, spune banalul: „according to our sources”. Când, în schimb, e vorba de informații neverificabile, de care televiziunea e sigură, dar nu poate da sursa, spune: „according to sources”, eventual cu un zâmbet enigmatic și lăsând deoparte „our”.
În engleza americană, binomul „according to our sources” și „according to sources” funcționează foarte bine prin opoziție. La români, un vorbitor aproximativ al limbii, de pe la SRI sau de la Antenele de la București, a tradus odată prost doar „according to sources”, făcând-o un absurd: „pe surse”… și așa a rămas.
Ca să nu mai zicem că jurnalismul adevărat evită „sursele anonime”, de multe ori inventate. Știu ziariști care de la o măsuță strategică din cafeneaua lor preferată dirijează impresionante rețele de „surse care vor sa rămână anonime“. Profesioniști ce comunică subliminal cu înaltele medii din politică și afaceri și care îți pot furniza pe loc o sumbră apreciere în legatură cu viitorul Greciei provenind „de la un înalt funcționar al Băncii Centrale Europene, care a dorit să-și păstreze anonimatul“.
Știu ziariști care pot scrie fără să roșească: „spune un familiar al palatului Elysée“ (sediul președinției franceze), și, desigur, e o nimica toată să furnizezi în scris o anchetă dialogată despre prostituție în Antwerpen și despre clanurile albaneze care o dirijează, întrucât toate sfâșietoarele mărturii vor trebui să fie anonime „pentru a asigura protecția informatoarelor“.
Ce zic aici nu e „pe surse” scurse, ci am reconstituit-o eu… „pe bune”.
