Guvernul amână privatizările la scară largă. Tofan: „Focusul inițial este pe active nevalorificate de 30 de ani”

Guvernul nu se grăbește să privatizeze, deocamdată, întreprinderi sau active ale statului la scară largă. Declarația a fost făcută pe 28 iulie de premierul Vasile Tofan. Oficialul a precizat că, într-o primă etapă, „focusul” autorităților este identificarea unor active neutilizate, precum terenuri aflate în paragină sau imobile abandonate, pentru a demonstra că procesul poate fi realizat transparent și pentru a restabili încrederea cetățenilor în procesul de privatizare.
„Statul nu este cel mai bun administrator al proprietății publice. Nu ne aruncăm să privatizăm nimic la moment. Focusul inițial este pe identificarea unor active, în primul rând imobiliare, niște case părăsite și uitate, niște terenuri în paragină, care efectiv nu sunt valorificate de 30 de ani sau mai mult”, a spus Tofan.
Potrivit premierului, autoritățile înțeleg că există o lipsă de încredere din partea cetățenilor atunci când este vorba despre privatizări, pe fondul experiențelor anterioare.
„Oamenii cred că dacă anunți o privatizare, o să o vinzi tot la prieteni și o să-ți pui diferența în buzunar. Noi înțelegem asta”, a afirmat Tofan.
Oficialul a spus că Executivul intenționează să organizeze câteva vânzări-pilot de active mici, pentru a demonstra că acestea pot fi realizate transparent și în beneficiul bugetului public.
„Să arătăm că noi putem lua un activ care are o valoare bilanțieră de X și să-l vindem cu 10X. Ca lumea să vadă că oamenii ăștia chiar o fac transparent și banii aceștia vin să susțină bugetul”, a explicat premierul.
Declarațiile premierului au fost făcute după ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că unele întreprinderi de stat ar putea fi privatizate, iar spațiile neutilizate ar putea fi oferite investitorilor pentru dezvoltarea unor afaceri.
„Unele dintre întreprinderi vor trebui să fie privatizate, evident, după o analiză. Spațiile pe care nu le folosim să fie date investitorilor care pot să dezvolte afaceri”, a declarat Grosu la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Șeful Legislativului a precizat că deciziile privind privatizarea trebuie luate după evaluarea situației fiecărei întreprinderi și a menționat că premierul Vasile Tofan are mai multe abordări pe acest subiect, care urmează să fie analizate de autorități.
Este de precizat că procesul de valorificare a patrimoniului public este deja în desfășurare. În luna mai, Guvernul a aprobat scoaterea la privatizare a mai multor active de stat, printre care Fabrica de Sticlă din Chișinău, Hotelul „Zarea”, Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, Editura Didactică de Stat „Lumina” și Întreprinderea Experimentală Chimică „Izomer”.
Cea mai valoroasă dintre acestea este Fabrica de Sticlă din Chișinău, propusă spre vânzare prin concurs investițional la un preț inițial de 773 de milioane de lei. Viitorul investitor ar urma să realizeze investiții de cel puțin 20,5 milioane de euro în termen de trei ani.
Hotelul „Zarea” a fost evaluat la un preț inițial de 106 milioane de lei, întreprinderea „Știința” – la 6,3 milioane de lei, „Lumina” – la 530 de mii de lei, iar „Izomer” – la 9,5 milioane de lei.
Mai multe detalii AICI.
CITIȚI ȘI: