Social

CSE Chișinău impune crearea stocurilor de combustibil pentru infrastructura critică a capitalei

În contextul stării de alertă în sectoarele energetic și hidrologic, instituite în R. Moldova, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a municipiului Chișinău a decis, pe 29 iulie, constituirea unor rezerve de combustibil. Acestea vor asigura funcționarea continuă a transportului public, a generatoarelor, a echipamentelor speciale și a întregii infrastructuri critice din capitală.

„Prioritatea noastră rămâne funcționarea continuă a serviciilor publice esențiale, alimentarea cu apă, transportul public, precum și activitatea instituțiilor educaționale, medicale și sociale”, se menționează într-un comunicat al Primăria capitalei.

Astfel, CSE a decis constituirea, la nivelul fiecărui sector din capitală, a unor grupuri de lucru sectoriale, coordonate de preturile de sector, care vor monitoriza situația privind stocurile de apă și combustibil, capacitățile de intervenție și necesitățile instituțiilor din teritoriu și vor raporta periodic Comisiei.

De asemenea, preturile de sector, subdiviziunile structurale, instituțiile publice și întreprinderile municipale vor inventaria stocurile existente de combustibil și vor prezenta necesarul suplimentar.

Conform deciziei CSE, se permite procurarea și constituirea stocurilor de apă potabilă și tehnică, inclusiv prin eurocuburi, rezervoare, cisterne, recipiente și alte echipamente și accesorii necesare, de către preturile de sector, Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și alte entități municipale.

Entitățile municipale vor evalua necesarul de apă și capacitățile de păstrare pentru instituțiile educaționale, medicale, sociale și alte servicii publice esențiale, precum și vor negocia, la necesitate, cu agenții economici care activează în domeniul producerii, îmbutelierii, transportării și distribuirii apei potabile, pentru identificarea volumelor disponibile, capacitățile de livrare, mijloacele de transport și condițiile de furnizare.

Totodată, „Apă-Canal Chișinău” va asigura monitorizarea continuă a situației hidrologice și va prezenta informații operative privind funcționarea sistemului de captare, tratare și distribuire a apei, precum și măsurile necesare pentru asigurarea continuității serviciului.

În același timp, Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare, în comun cu preturile de sector, vor asigura identificarea și, după caz, instalarea autocisternelor, rezervoarelor, eurocuburilor și a eventualelor puncte de distribuire a apei în fiecare sector.

Achizițiile de combustibil, apă, eurocuburi, rezervoare, cisterne, pompe, generatoare și alte bunuri sau servicii necesare vor fi efectuate în regim prioritar, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice, mai prevede decizia CSE a municipiului Chișinău.

Conducătorii subdiviziunilor și entităților municipale vor asigura utilizarea rațională a combustibilului și a apei, fără periclitarea serviciilor publice esențiale.

Cheltuielile pentru măsurile prevăzute vor fi acoperite în limita alocațiilor bugetare aprobate pentru fiecare subdiviziune, instituție publică, întreprindere municipală și altă entitate responsabilă.


Amintim că Guvernul a instituit, pe 28 iulie, stare de alertă în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura vine ca reacție la problemele apărute în lanțurile de aprovizionare cu produse petroliere și la scăderea dramatică a nivelului apei în fluviul Nistru. Pentru o reacție rapidă în caz de urgență, Executivul a activat și Centrul de Management al Crizelor.

Instituirea stării de alertă are un caracter preventiv și urmărește evitarea apariției unor situații de criză, în special în perioada sezonului agricol, când necesarul de motorină este ridicat, a declarat anterior premierului Vasile Tofan.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult