Scandal după amalgamarea satului Zastânca: Localnicii contestă fuziunea cu localitatea Cosăuți

Amalgamare cu scandal în satul Zastânca din raionul Soroca. Localitatea a fuzionat cu o comună situată la 17 kilometri distanță, Cosăuți. Locuitorii contestă această decizie a consilierilor locali. Ei și-ar fi dorit ca Zastânca să devină parte a municipiului Soroca, care se află mai aproape. Localnicii, susținuți și de actualul primar spun că vor merge în instanță pentru a cere anularea hotărârii Consiliului Local.
La Zastânca, procesul de amalgamare voluntară a generat nemulțumiri. Localnicii spun că decizia privind fuzionarea cu comuna Cosăuți nu reflectă voința majorității, chiar dacă au fost organizate consultări publice.

„Chiar dacă procesul verbal de consultări publice au fost cu satele și cu Soroca, domnii consilieri au folosit aceste procese verbale pentru consultări publice cu privire la inițierea amalgamării cu comuna Cosăuți. Pentru ce se fac atunci consultări publice dacă nu se ține cont de opinia oamenilor”.
„Eu ca cetățean al Zastâncii cu rădăcini din Cosăuți vreau ca oamenii acestor două sate să beneficieze de bunăstare, eu o văd numai dacă aceste două sate se unesc cu municipiul Soroca, fiecare în parte”.
„Nu suntem auziți. Noi cerem urgent acțiuni concrete, deoarece nu puteți omite 95 de procente din voturile sătenilor care s-au pronunțat pentru amalgamarea cu municipiul Soroca”.

De partea oamenilor este și pe actualul primar al satului Zastânca.
„Pe noi ne desparte un drum de municipiul Soroca. Noi cu Soroca suntem incluși într-un proiect pentru canalizare, noi suntem în multe proiecte incluși cu Primăria Municipiului Soroca. Chiar și astăzi, mașina prin teritoriu de la Direcția gospodăriei locativ-comunală colectează deșeurile, deci ne arată practic acea legătura mare a satului cu municipiul Soroca”, a menționat primarul Valeriu Covalciuc.
Șase din 11 consilieri locali au susținut însă fuzionarea satului Zastânca cu comuna Cosăuți. Unul dintre ei ne-a spus că primarul a făcut agitație prin sat pentru a provoca protestul localnicilor.
„Noi vrem sa rămânem cu statutul și identitatea ca sat, nu contează că suntem la hotar ca un drum. Acum acele 90 de procente au mers pe urmă și au văzut semnăturile noastre și o fost amenințări din partea primarului că o să fie consecințe. Nu se va schimba denumirea în loc de Zastânca în Cosăuți și nu va fi schimbat nici hramul, așa cum a spus primarul”, a declarat consilierul Mihai Corovlean.
Locuitorii din Zastânca spun că vor contesta în instanță decizia consilierilor, dacă vocea comunității nu va fi luată în calcul. Autoritățile locale trebuie să respecte termenul pentru amalgamarea voluntară, care expiră mâine. De la 1 august, localitățile care nu ajung la un acord vor intra în etapa de amalgamare normativă.

CITIȚI ȘI: