Economic

O pasiune s-a transformat în afacere pentru un locuitor din satul Todirești, raionul Ungheni

În satul Todirești din Ungheni, o pasiune s-a transformat în afacere. Dumitru Obriște a pornit cu câteva zeci de oi, iar astăzi are o fermă cu aproximativ 600 de oi și capre. Vrea să-și extindă businessul, dar spune că nu este ușor să găsească piață pentru brânză și miei.

Dumitru Obriște a început să crească oi și capre acum patru ani.

„Am început ca hobby, am început așa, mic, mă gândeam că dacă îmi cumpăr 35 de oi, o să ajungă. Aveam un cal și o capră pentru un pahar de lapte și mă gândeam că am unde să țin și câine, și tot așa încet s-a transformat într-o afacere de viitor”, a spus Dumitru Obriște.

Afacerea e susținută de familie, soția Ana i-a fost alături lui Dumitru de la bun început.

„Eu cumva eram nedumerită, nu știam ce să spun, dar i-am zis că dacă are o idee, îl susțin în tot ce-și propune să facă și așa a venit ideea să facem o fermă, el iubește mult animalele. Eu am locuit la oraș, el - la țară”, a menționat Ana Obriște, soția.

Dumitru Obriște spune că a ales oi moldovenești, dar și metiși din rasa Assaf, deoarece sunt mai rezistenți și se adaptează mai bine condițiilor locale. Mulsul este mecanizat, dar stâna nu este racordată la rețeaua electrică, așa că familia a investit în generatoare. Comercializarea produselor rămâne o provocare.

„Facem brânză de oi și primăvara înainte de Paște, sacrificăm mielul, care e tradițional pentru noi. Avem spațiu amenajat unde facem brânza, unde ne ocupăm. Știți cum se spune, cea mai bună brânză o face distanța cât mai mică de la pulpa oii până la închegare. Avem clienți care sunt peste hotare și ne sună, ne spun cât să le pregătim și ieșim la rutieră și le-o împachetăm”, a afirmat el.

Potrivit Biroului Național de Statistică, la începutul acestui an, în Republica Moldova erau peste 531 de mii de ovine și caprine, doar zece la sută cresc în întreprinderi agricole.

Mai multe istorii despre oamenii care muncesc la sate vedeți în emisiunea „Pământ și Oameni”, în fiecare duminică, la ora 14:00.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult