Profesorii care vor preda în alte școli după reorganizare vor primi până la 300 de mii de lei

Profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor accepta să se angajeze în instituții de învățământ din alte localități, în urma reorganizării școlilor în care au activat, vor putea beneficia de o indemnizație unică de relocare de până la 300.000 de lei. Măsura este prevăzută într-un regulament aprobat de Guvern pe 5 august.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), indemnizația va fi acordată doar în cazurile în care relocarea reprezintă ultima soluție, după epuizarea tuturor posibilităților de încadrare în instituțiile de învățământ din aceeași unitate administrativ-teritorială.
Înainte de relocare, autoritățile vor trebui să identifice posturi vacante, posibilitatea completării normei didactice în mai multe instituții, atribuirea unor activități compatibile sau participarea la programe gratuite de recalificare.
Sprijinul financiar va fi achitat în două tranșe egale, de câte 150.000 de lei.
Prima tranșă va fi plătită în termen de 30 de zile de la angajare, iar cea de-a doua după șase luni, cu condiția ca beneficiarul să își continue activitatea în instituția în care a fost încadrat. Plata va fi efectuată prin sistemul guvernamental MPay.
Regulamentul prevede, de asemenea, că profesorii care aleg să părăsească postul înainte de expirarea unei perioade de cinci ani, din proprie inițiativă sau din motive care le sunt imputabile, vor fi obligați să restituie integral indemnizația. Fac excepție cazurile în care contractul individual de muncă încetează din motive independente de voința angajatului sau atunci când Ministerul Educației și Cercetării aprobă o nouă relocare.
În acest an urmează să fie reorganizate 73 de instituții de învățământ, în care învață aproximativ 1.300 de elevi și activează 683 de cadre didactice.
Dintre acestea, 53 vor fi reorganizate în școli primare-grădiniță, opt în școli primare, cinci în grădinițe, iar șapte își vor înceta activitatea.
Ministerul Educației estimează că majoritatea cadrelor didactice își vor putea continua activitatea în alte instituții de învățământ din același raion, în contextul deficitului de personal din sistem. Pentru acordarea indemnizațiilor de relocare au fost alocate 9 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, reforma urmărește îmbunătățirea calității educației în școlile cu un număr foarte mic de elevi.
În prezent, una din zece școli din țară are sub 50 de elevi, iar una din cinci are mai puțin de 90 de elevi. În multe dintre aceste instituții, profesorii sunt nevoiți să predea discipline în afara specializării, iar elevii au acces limitat la laboratoare, dotări moderne și activități extracurriculare.
CITIȚI ȘI: