Încă o localitate a decis amalgamarea voluntară: Ciulucani se unește cu orașul Telenești

Încă o localitate din Republica Moldova a decis amalgamarea voluntară. Aleșii locali din Ciulucani au aprobat, în unanimitate, decizia de amalgamare voluntară cu orașul Telenești, a anunțat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. În total, opt primării vor forma o administrație locală mai puternică, mai eficientă și mai capabilă să răspundă nevoilor celor peste 13 mii de locuitori.
„Am avut marea onoare să particip la ședința extraordinară a Consiliului Local din Ciulucani. Colegii mei aleși locali, în unanimitate, au adoptat decizia de amalgamare voluntară cu orașul Telenești. Deci, în total, opt primării se unesc în una, o primărie mai puternică, mai capabilă. Le mulțumesc pentru această decizie, le mulțumesc pentru asumare, pentru implicare. Aici, consilierii locali au discutat cu majoritatea cetățenilor, au organizat un sondaj reprezentativ, au organizat ședințe pe mahala. În unanimitate, acest proces de consolidare de unire este susținut de cetățeni și de aleșii locali”, a declarat Alexei Buzu.
Pentru dezvoltarea localităților implicate în procesul de amalgamare, Guvernul va acorda stimulente în valoare de peste 66 de milioane de lei, a subliniat secretarul general al Guvernului.
„Am venit cu problemele noastre prioritare, am venit cu o viziune a noastră, cum vedem noi dezvoltarea localităților noastre. A fost un proces, nu pot să spun foarte ușor. Este o reformă foarte importantă, o reformă în care nu participă două localități, dar mult mai multe. Nu e simplu, pentru că nimeni nu știe ce va fi în viitor, oamenii se tem de necunoscut”, a menționat Larisa Corman, primara satului Ciulucani.
Amintim că peste 85% dintre primăriile din Republica Moldova au inițiat benevol procesul de amalgamare, iar peste 400 au adoptat deja deciziile finale. Pe 3 august, președinta Maia Sandu a îndemnat autoritățile locale care nu au finalizat încă procedura să continue negocierile, subliniind că primăriile care refuză unirea voluntară vor fi amalgamate prin lege, fără stimulente financiare.
Procesul de amalgamare voluntară a localităților intră în faza finală. Din luna august este declanșată amalgamarea normativă pentru primăriile care nu au ajuns la un consens.
Indiferent cum va avea loc amalgamarea – voluntară sau normativă – „după alegerile locale generale din 2027, nicio primărie de la noi din țară nu va avea un număr al populației mai mic de 3.000 de locuitori”, a anunțat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, într-o conferință de presă organizată pe 31 iulie.
Peste 80 de primării au beneficiat deja de primul stimulent financiar oferit de Guvern pentru pregătirea amalgamării. În total, 24 de grupuri de primării au primit zece milioane de lei.
CITIȚI ȘI:
Amalgamarea normativă începe în august: 221 de primării vor fi comasate la discreția Guvernului
Mai puțină birocrație, mai multe servicii: ce prevede reforma administrației publice locale
Dezvoltarea comunităților este argumentul principal pentru amalgamare, susțin primarii
CALM: Reforma APL trebuie regândită. Prelungirea termenului pentru amalgamare nu rezolvă problemele