PMAN, transformată „în cea mai mare clasă”, pe 31 august: Doritorii de a participa la Marea Dictare Națională se pot înscrie până pe 24 august

Start la înscrierile pentru Marea Dictare Națională! Doritorii de a participa la cea de-a patra ediție a concursului, programată de Ziua Limbii Române în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), se pot înregistra până pe 24 august, anunță Ministerul Educației și Cecetării (MEC).
Evenimentul din acest an are o semnificație specială, întrucât Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea independenței.
„Pentru câteva ore, vom transforma PMAN în cea mai mare sală de clasă din Republica Moldova. Ediția din acest an a Marii Dictări Naționale are o semnificație aparte. În 2026, Republica Moldova marchează 35 de ani de independență. Independența nu înseamnă doar frontiere, instituții și simboluri de stat. Înseamnă și capacitatea unei societăți de a-și cunoaște identitatea, de a-și respecta limba și cultura. Marea Dictare Națională nu este doar despre gramatică. Este, în primul rând, despre valori. La Marea Dictare nu venim doar să demonstrăm că știm bine limba română. Venim, în primul rând, din respect și din apreciere pentru ea”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-o conferință de presă susținută luni, 10 august.
Secretara de stat de la MEC, Adriana Cazacu, a evidențiat, la rândul său, importanța istorică a limbii române și a alfabetului latin.
„Predecesorii noștri, patrioții acestei țări, care au luptat pentru Renașterea Națională, au obținut dreptul de a vorbi limba română și de a ne denumi limba maternă cu numele ei corect, adevărat, consfințit științific. Datorită lor, am revenit la alfabetul latin și ne-am reafirmat identitatea națională”, a declarat Adriana Cazacu.
Cum se va desfășura Marea Dictare Națională
Potrivit organizatorilor, participanții sunt așteptați în Piața Marii Adunări Naționale pe 31 august, la ora 9:00. Înregistrarea acestora va începe de la ora 7:30. În Piață vor fi amenajate bănci, iar organizatorii vor asigura foi, pixuri, apă și chipiuri.
Înscrierile sunt deschise până pe 24 august. Formularul de înregistrare este disponibil pe pagina Ministerului Educației și Cercetării și pe rețelele de socializare ale instituției. Doritorii se pot înscrie și la adresa de e-mail [email protected].
Lucrările vor fi verificate de o comisie formată din lingviști, specialiști din instituții de învățământ superior, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării și alte persoane calificate. La evaluare vor fi utilizate normele prevăzute în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a, publicat sub egida Academiei Române în 2022.
După verificare, lucrările vor fi scanate și expediate participanților prin e-mail, astfel încât fiecare să poată vedea eventualele greșeli și să afle ce aspecte mai trebuie îmbunătățite. Cele mai bune rezultate vor fi premiate ulterior, în cadrul unui eveniment public.
Menționăm că, la ediția din 2025 a Marii Dictări Naționale, au participat aproximativ 2.000 de persoane, printre care elevi, profesori, studenți, medici, funcționari, jurnaliști, ingineri, părinți și bunici. Evenimentul s-a desfășurat, concomitent, în 25 de raioane ale țării și a fost urmărit și de persoane din diasporă.
CITIȚI ȘI: