Externe

Explozii și incendiu puternic după un atac rusesc în regiunea Kiev. Sunt morți și răniți

Mai multe explozii au avut loc în satul Milaia, din raionul Bucea, regiunea Kiev, în urma unui atac rusesc, fiind declanșat un incendiu de proporții. În localitate sunt morți și răniți, a anunțat președintele Administrației Militare Regionale Kiev, Timur Tkacenko, citat de Currenttime.tv.

„La momentul actual, nu avem informații definitive cu privire la numărul victimelor”, a precizat oficialul.

Din satul Milaia au fost evacuați aproximativ 200 de oameni, iar circulația pe autostrada Kiev–Ciop a fost restricționată.

Ministerul rus al Apărării a susținut că în Milaia a fost lovit un depozit de muniții. Potrivit instituției, în spațiile de depozitare „erau păstrate componente și acceleratoare de lansare pentru drone de mare distanță FP-1/FP-2”. Aceste informații nu au fost confirmate independent.

Premierul Ucrainei, Serghei Korețki, a comparat cele întâmplate în satul Milaia cu explozia urmată de un incendiu produsă pe 6 iulie în Vîșneve, unde, de asemenea, ar fi fost lovit un depozit de muniții situat în apropierea unor clădiri rezidențiale. Oficialul a calificat situația drept „neglijență criminală”.

Oficiul Procurorului General al Ucrainei a anunțat că a inițiat o anchetă în baza articolului 367 din Codul penal, referitor la neglijența în serviciu. Ancheta va viza legalitatea amplasării și depozitării unor obiecte și materiale explozive pe teritoriul întreprinderii, precum și acțiunile persoanelor responsabile care au luat aceste decizii, notează Currenttime.tv.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult