Economic

Soroca: 85 de hectare de floarea-soarelui, compromise la Rublenița. Procuratura investighează o posibilă contaminare intenționată

Un agricultor din satul Rublenița, raionul Soroca, a rămas fără recolta muncită un an, după ce s-a pomenit cu zeci de hectare de floarea-soarelui compromise. Analizele de laborator au depistat substanțe chimice în plante, iar una dintre versiuni este că acestea ar fi fost tratate intenționat cu drone agricole. Procuratura Soroca investighează cazul.

Adrian Dumitraș practică agricultura ecologică de mai mulți ani. Acesta cultivă cereale, dar are afaceri și în zootehnie și HoReCa. O parte din materia primă cultivată în gospodărie este procesată chiar la Rublenița.

„Noi suntem agricultori și fermierii care ne străduim să reintegrăm tot ceea ce noi producem, într-un produs finit. O mare parte din floarea soarelui, cum ar fi mai ales în agricultura ecologică este zona bufer, unde noi tot ce strângem reintroducem în fermă. De pe aceste terenuri noi depindem în totalmente și pentru zootehnie, și pentru piață, și pentru vânzare, pentru tot”, menționează proprietarul plantației de floarea-soarelui.

Fermierul spune că a investit mult în culturi pentru a obține produse ecologice și de calitate. Recent însă a constatat că 85 de hectare de floarea soarelui, în care a investit peste 1.3 milioane de lei, au fost compromise. Analizele de laborator au depistat substanțe chimice, care ar fi dispersate cu dronele agricole.

„Câmpul îl avem ecologic de opt ani, l-am pregătit ecologic și mi l-au distrus. Numai pământurile ecologice mi le-au afectat, nu celelalte convenționale. Ca să-l obții ecologic trebuie să-l lucrezi fătă îngrășăminte, fără ierbicide, fără îngrășăminte minerale, numai cu îngrășăminte organice, ceea ce noi am făcut”, spune agronomul Iurie Dumitraș.

Efectele contaminării sunt pe termen lung.

„De-acum el nu mai este ecologic, căci trebuie ani de zile ca să-l facem ecologic, minim încă patru ani. Socotim că aceștia cu dronele au încâlcit locația, eu la asta mă gândesc, cel mai rău caz. Pe data de treizeci, pe data de întâi a fost stropit, cine a zburat? Cum a zburat? Sunt 85 de hectare nu un hectar”, povestește agricultorul.

Procuratura Soroca a pornit o cauză penală pentru distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor, în proporții mari.

„Avem informații de la Direcția Teritorială a ANSA, care prin intermediul autorităților italiene au prelevat probele și au constatat careva substanțe chimice. Adică a fost intenționat. Ca de altfel, a fost pornită cauza penală”, spune Nadejda Drumea-Brașoveanu procuror, oficiul principal, Procuratura Soroca.

Agricultorul așteaptă ca investigațiile să stabilească cine se face responsabil pentru pagubele suferite și speră ca aceasta să fie tras la răspundere. Mai multe istorii despre oamenii care muncesc la sate vedeți în emisiunea „Pământ și Oameni” de la Moldova 1, în fiecare duminică, la ora 14:00.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult