Ziua lucrătorului din protecția socială, marcată la Chișinău: Campanie pentru atragerea tinerilor în domeniu

O campanie națională pentru atragerea tinerilor în domeniul asistenței sociale a fost lansată pe 20 septembrie, la Chișinău, de Ziua lucrătorului din protecția socială. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că, pentru prima dată, va fi construit un parcurs profesional pentru asistenții sociali, care va include cursuri de formare continuă, supervizare, atestare și grade de calificare profesională, însoțite de recunoaștere financiară.
„Avem nevoie de o generație care să înceapă să aleagă în special profesiile din domeniul asistenței sociale, să intre în sistem, dar mai ales să dorească să rămână. Știm foarte bine că astăzi prea puțini tineri știu cu adevărat ce înseamnă această profesie, nu cunosc diversitatea domeniilor în care pot lucra, dar nici impactul major pe care îl pot avea asupra vieții unui om. Tocmai de aceasta am considerat că este extrem de important să lansăm astăzi o campanie, care se numește «Profesia mea care contează pentru Moldova»”, a declarat Natalia Plugaru.
Ministra a precizat că noul parcurs profesional va include cursuri de formare continuă, supervizare, atestare și grade de calificare profesională. Potrivit acesteia, gradele de calificare vor fi însoțite și de beneficii salariale.
„Dacă înveți, dacă te specializezi, dacă devii mai bun în profesia ta, această competență trebuie să fie recunoscută și valorizată”, a spus ministra.
În cadrul evenimentului, Natalia Plugaru a vorbit și despre rezultatele reformei Restart. Potrivit acesteia, dacă înainte de reformă erau ajutate prin asistență socială până la 100 de femei, în prezent, aproximativ 6.900 de femei au beneficiat de sprijinul specialiștilor din sistem. Totodată, lucrătorii din domeniul asigurărilor sociale oferă prestații pentru peste 1.200.000 de persoane.
„De multe ori ne amintim de sistemul social atunci când ceva rău s-a întâmplat, când apare un caz grav, când apare o tragedie, când un caz ajunge în presă. Atunci toți se întreabă: „unde a fost protecția socială?. Dar mult mai rar ne întrebăm: câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?. Aceste povești nu ajung la știri tocmai pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a făcut meseria onest și cu dedicație”, a declarat Natalia Plugaru.
Totodată, dacă în 2024 erau ajutați aproximativ trei mii de oameni pe an, în prezent, serviciile sociale ajung la 78 de mii de persoane. În același timp, numărul vizitelor la domiciliu săptămânale a crescut de aproximativ 14 ori.

La eveniment a participat și președinta Maia Sandu, care a vorbit despre rolul lucrătorilor din protecția socială în sprijinirea copiilor, persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități. Șefa statului a menționat că, în ultimii ani, sistemul a trecut prin mai multe provocări, inclusiv pandemia, războiul de la hotarul Republicii Moldova și criza energetică.
„Dar pentru omul care are nevoie de ajutor, statul capătă un chip doar prin lucrătorii pe care îi întâlnește. Prin asistentul social care îi trece pragul, prin specialistul care îl ajută să-și găsească un loc de muncă, prin funcționarul care îi ascultă problema și caută o soluție”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a menționat și schimbările realizate prin reforma Restart, inclusiv creșterea numărului de specialiști care lucrează pentru protecția copiilor, dezvoltarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, extinderea echipelor mobile și a managementului de caz.
„Prin reforma Restart a început o transformare amplă a asistenței sociale, care a vizat clădirea unui sistem mai bine organizat, mai profesionist și mai aproape de comunități. Un sistem în care, ajutorul pe care îl primește un om să nu depindă de localitatea în care trăiește și să răspundă mai bine nevoilor reale ale fiecăruia”, a mai spus oficiala.

La rândul său, coordonatoarea rezidentă a Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Yeșim Oruç, a reiterat sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru reformele din domeniul protecției sociale.
„Succesul dumneavoastră, al profesioniștilor din asistența socială, ajută Moldova să avanseze în atingerea obiectivelor globale de dezvoltare durabilă, dar, mai important, asigură demnitatea fiecărui cetățean. Sistemul ONU și întreaga comunitate internațională vor continua să vă fie parteneri de nădejde în construirea unui sistem social puternic și inclusiv”, a declarat reprezentanta ONU.

În cadrul evenimentului au fost premiați profesioniști din sistemul de protecție socială pentru debut și longevitate în domeniu, dar și pentru contribuții în protecția drepturilor copilului, sprijinirea persoanelor cu dizabilități și a celor în vârstă, asistența victimelor violenței și traficului de ființe umane, precum și în domeniul muncii și ocupării forței de muncă. Premii au fost acordate și pentru excelență academică, cercetare, bune practici și performanță profesională în instituțiile din domeniu. Totodată, au fost recunoscute contribuțiile mai multor organizații și platforme neguvernamentale active în domeniul protecției sociale.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a subliniat că premiile au fost acordate doar unora dintre profesioniști, însă recunoștința se adresează tuturor lucrătorilor din sistem.
„Premiile sunt pentru câțiva, recunoștința însă este pentru absolut toți dumneavoastră. De aceea astăzi, pentru o zi, nu vă cerem dumneavoastră să îi vedeți pe oamenii care au nevoie de ajutor”, a declarat ministra.
Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale este marcată anual în cea de-a treia duminică a lunii septembrie. Evenimentul din acest an a reunit reprezentanți ai întregului sistem pentru schimb de experiență, prezentarea reformelor și inovațiilor și consolidarea comunității profesionale.
CITIȚI ȘI: