Republica Moldova a intrat în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic

Republica Moldova intră, din 26 septembrie, în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, pe fondul riscurilor crescute privind aprovizionarea cu energie și carburanți, dar și al secetei și debitelor foarte scăzute ale râurilor Nistru și Prut. Comisia Națională de Management al Crizelor a aprobat o serie de măsuri pentru menținerea rezervelor de energie și combustibili, protejarea resurselor de apă și asigurarea serviciilor esențiale în cazul agravării situației.
Potrivit autorităților, în prezent există suficiente resurse pentru populație, însă riscurile de aprovizionare au crescut. Măsurile adoptate urmăresc să permită intervenții mai rapide și să prevină eventualele întreruperi.
„Scopul măsurilor este să prevenim problemele, nu să așteptăm până când acestea apar”, se arată în comunicatul Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC).
Autoritățile explică instituirea stării de urgență prin situația regională și prin condițiile hidrologice nefavorabile. Infrastructura energetică din Ucraina continuă să fie afectată, în timp ce posibilitățile de import al energiei electrice sunt limitate. În același timp, piețele internaționale de gaze și carburanți rămân instabile, iar seceta afectează rezervele de apă.
Odată cu apropierea sezonului rece, autoritățile anticipează și o creștere a consumului de energie.
Măsuri pentru sectorul energetic
În cazul în care sistemul energetic va fi supus unei presiuni suplimentare, spitalele, serviciile de urgență, stațiile de captare și pompare a apei și alte obiective vitale vor avea prioritate la alimentarea cu energie electrică.
În intervalul 18:00-22:00, când consumul este cel mai ridicat, energia disponibilă va fi păstrată cu prioritate pentru necesitățile interne, iar exporturile vor fi limitate.
„Dacă apare un deficit care nu poate fi acoperit prin achiziții obișnuite, autoritățile vor putea solicita energie de urgență din sistemele țărilor vecine”, precizează CNMC.
Totodată, centralele de termoficare vor putea majora producția de energie electrică atunci când sistemul o va necesita. Proiectele noi de producere și stocare a energiei vor beneficia de proceduri accelerate, pentru creșterea numărului de surse disponibile pe plan intern.
Autoritățile și instituțiile publice vor trebui să reducă consumul de energie și carburanți. Iluminatul public va fi diminuat acolo unde acest lucru poate fi făcut în siguranță, iar iluminatul decorativ și publicitar va fi deconectat.
Și întreprinderile cu un consum mare de energie vor fi încurajate să transfere activitățile energofage în afara orelor de vârf.
Restricții și măsuri pentru aprovizionarea cu carburanți
Pentru menținerea stocurilor de carburanți, autoritățile au stabilit condiții pentru exportul și reexportul benzinei și motorinei prin Portul Internațional Liber Giurgiulești.
„Exportul și reexportul benzinei și motorinei va fi permis doar dacă rămân în depozite cel puțin 2.500 de tone de benzină și 7.500 de tone de motorină, cu anumite excepții prevăzute de decizie”, se arată în comunicat.
Transporturile care aduc carburanți în Republica Moldova vor beneficia de benzi dedicate la frontieră, iar trenurile care transportă combustibili vor avea prioritate pe calea ferată, pentru reducerea timpului de aprovizionare.
Totodată, pentru a preveni formarea unui deficit artificial prin cumpărarea unor cantități mari în recipiente, cantitatea de motorină comercializată în recipiente la benzinării va fi limitată la 40 de litri. Pentru recipientele specializate destinate alimentării tehnicii agricole, limita va fi de 100 de litri.
Autoritățile au stabilit și reguli privind comercializarea motorinei standard, pentru protejarea consumatorilor.
„Atât timp cât o stație dispune de motorină standard, aceasta trebuie să fie disponibilă spre comercializare, la prețul reglementat, fără a fi înlocuită cu alte tipuri de motorină mai scumpe”, precizează CNMC.
Apa pentru populație și serviciile esențiale, prioritară
În sectorul hidrologic, măsurile se concentrează pe protejarea rezervelor de apă, în condițiile debitelor foarte scăzute ale Nistrului și Prutului.
Apa potabilă va fi destinată cu prioritate populației și serviciilor esențiale, inclusiv spitalelor, instituțiilor sociale, școlilor, serviciilor de urgență și infrastructurii critice. Autoritățile vor asigura, de asemenea, necesarul de apă pentru funcționarea sistemelor centralizate de termoficare înainte de începerea sezonului rece.
Pe durata stării de urgență, captarea apei din Nistru și Prut pentru irigare este sistată.
De asemenea, apa potabilă din sistemele publice și apa captată din sursele de suprafață nu va putea fi utilizată pentru activități care pot fi amânate, precum udarea gazoanelor și a spațiilor decorative, spălarea străzilor, curților sau fațadelor ori umplerea piscinelor și bazinelor recreative.
Restricțiile se aplică pe parcursul întregii zile.
Operatorii de apă trebuie să pregătească, în paralel, planuri pentru eventualitatea în care nivelul Nistrului și al Prutului va continua să scadă. Aceștia vor evalua cât timp pot funcționa cu rezervele existente și ce surse alternative pot utiliza în cazul unei reduceri a disponibilității apei cu 10%, 20% sau 30%.
Aprovizionare mobilă cu apă în localitățile afectate
În cazul în care alimentarea prin rețeaua publică nu va mai putea fi asigurată într-o localitate, autoritățile vor organiza aprovizionarea mobilă cu apă.
„Prioritate vor avea spitalele, instituțiile sociale, școlile, serviciile de urgență și populația localităților afectate”, se menționează în comunicat.
Pentru situații mai dificile sunt pregătite și soluții de rezervă, inclusiv pompe de mare capacitate. Sondele arteziene și alte surse subterane verificate vor putea fi puse în funcțiune dacă nivelul apelor de suprafață va continua să scadă.
Măsurile aprobate prin Deciziile nr. 8 și nr. 9 din 25 septembrie intră în vigoare la 26 septembrie 2026.
Ministerul Energiei va coordona răspunsul în sectorul energetic, iar Ministerul Mediului va coordona acțiunile în sectorul hidrologic. Centrul Național de Management al Crizelor va monitoriza situația la nivel național și va urmări aplicarea măsurilor.
Comisia Națională de Management al Crizelor va analiza în continuare evoluția situației și va ajusta măsurile în funcție de necesități.
CITIȚI ȘI: