Guvernul inițiază o nouă rundă de consultări privind reforma administrației publice locale
Guvernul lansează consultările publice asupra proiectului de lege care va sta la baza reformei administrației publice locale. Documentul propune reducerea numărului de primării, stabilirea unui prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare administrație locală și înlocuirea celor 32 de raioane cu trei regiuni. Autoritățile își propun ca noua organizare administrativ-teritorială să fie aplicată începând cu alegerile locale generale din 2027.

„Vom consulta aleșii locali în mod repetat, vom lansa invitații către toate fracțiunile parlamentare, vom merge și vom discuta, vom încerca să înțelegem care sunt opiniile, propunerile pe care le au. Ne vom consulta și cu partidele extraparlamentare, cu societatea civilă, cu organizațiile reprezentative ale administrației publice locale și cu cetățenii. Vrem să ne asigurăm că acest efort complex, dar foarte important și relevant, este un efort comun care, în măsura posibilităților, include opinia tuturor celor vizați”, a declarat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, înaintea ședinței din 21 octombrie.
Potrivit lui Buzu, Guvernul optează pentru amalgamarea voluntară și va încuraja autoritățile locale să găsească soluții până la alegerile generale din 2027. Unde nu se va reuși, Executivul va administra procesul de amalgamare normativă, astfel încât numărul de locuitori pentru o primărie să nu fie sub plafonul de 3.000 de cetățeni.
„Este pragul care asigură o capacitate minimă administrativă de a administra servicii, de a susține proiecte și de a avea această posibilitate să oferim cetățenilor noștri servicii de bază”, a explicat Alexei Buzu.
Potrivit autorităților, fragmentarea administrativă excesivă îngreunează atragerea investițiilor, angajarea specialiștilor și, în consecință, dezvoltarea infrastructurii locale, în condițiile în care o parte considerabilă a bugetelor este direcționată pentru întreținerea aparatului administrativ.
Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, consideră că stabilirea unui prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie nu este suficient fundamentată. Potrivit acestuia, reforma ar trebui să țină cont și de capacitatea economică și financiară a comunităților, precum și de particularitățile fiecărei localități.
„Noi discutăm doar că un criteriu de bază este numărul de populație, dar noi avem atâta de multă diversitate la nivelul colectivităților locale. Sunt comunități relativ mari după numărul de populație, care depășesc numărul de 3.000, dar care nu au capacitate economică. Sunt localități mici, cu o bază economică, cu un număr de populație poate mai mic, dar care au capacitatea inclusiv de a exista. Noi avem o sumedenie de situații diferite și, atunci când se vine doar cu criteriul acesta de minimum 3.000 de populație, este absolut confuz”, a declarat Furdui, pentru Radio Moldova.
Viorel Furdui mai atrage atenția că programele de dezvoltare locală au început deja să aducă investiții în sate și se întreabă dacă reforma va asigura continuitatea acestor proiecte.
„Dar ceea ce ni se propune acum, în rezultatul acestei reforme, va face ca aceste servicii să fie mai bune? Vor ajunge drumuri bune prin satele noastre, apă, canalizare și așa mai departe? În ultimii ani, abia acum au fost create niște programe bune, precum Satul European, drumuri mai aproape. Banii de-abia au început să ajungă în satele noastre și au început să apară porțiuni de drum, apă, canalizare, iluminat stradal, au început să se repare grădinițele și școlile. Iar noi acum riscăm să afectăm tocmai structurile care se ocupă de aceste lucruri”, a punctat Furdui.
Ca urmare a reformei, numărul primăriilor din Republica Moldova ar urma să descrească de la 898 la 273. Până la 31 august, 561 de primării din Republica Moldova, reprezentând aproximativ 63% din total, au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară.
Totodată, Guvernul a decis să renunțe la cele 32 de raioane. Acestea vor fi desființate și comasate în trei regiuni: Nord, Centru și Sud. Municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual, iar Găgăuzia își va menține statutul special. De asemenea, Taraclia va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul doi.
CITIȚI ȘI: