Cultură

Spectacolul-document „Podul de piatră” - o premieră teatrală despre fenomenul migrației

Amintiri, lacrimi, durere și speranță în noul spectacol-document „Podul de piatră”, ce va avea premiera la Teatrul „Alexei Mateevici”. A fost realizat de regizoarea Luminița Țâcu după cartea „Istorii din străinătate” de Iurie Cojocaru și abordează fenomenul migrației.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Îmi amintesc și acum acea dimineață când o vedeam pe mama înecată în lacrimi.”

Plecarea mamelor în străinie pentru o viață mai bună a odraslelor lor a lăsat amprente adânci în sufletele copiilor, dar și ale bătrânilor rămași acasă fără nicio alinare.

„Dacă ai avea copii... mor singuri.”

„Din păcate, au fost mame care au plecat și nu s-au mai întors copiii care nu și-au mai văzut mamele. - Acest vișin înflorit în spate ce simbolizează? - Casa, țara, pământul, tot ce avem mai sfânt”, spune actrița Ludmila Botnaru.

„E despre noi, despre durerea noastră ca și popor, încotro mergem, unde vrem să ajungem, pentru că am rămas doar două milioane de locuitori cu această migrație și lumea continuă să plece, dar e și o speranță pentru că noi, poporul acesta, prin câte am trecut, oricum avem acea speranță de a merge înainte”, spune actrița Nina Lefter.

Deloc întâmplător, spectacolul este intitulat „Podul de piatră”.

„Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa și l-a luat.”

„Podul de piatră, în primul rând, este un joc din copilărie, un pod de piatră care s-a dărâmat și iată, noi ne-am asumat într-un fel anume să reconstruim și, de fapt, întotdeauna încercăm să reconstruim poduri și credem că vor fi mai trainice, mai durabile”, spune regizoarea Luminița Țâcu.

Premiera spectacolului „Podul de piatră” va avea loc la 4, 5 și 6 mai. Pentru că este un subiect de dureroasă actualitate, protagoniștii își propun să prezinte noua producție scenică în mai multe localități din Republica Moldova.

Citește mai mult