Cultură

BITEI-2023, un summit al artei și culturii

Festivalul internațional al artelor scenice BITEI-2023 a ajuns la final. Timp de 10 zile, Chișinăul s-a aflat într-o efervescență artistică, cu adevărat, un loc ideal pentru întâlniri dintre reprezentanții teatrelor din 10 țări cu spectatorii de la noi și oaspeții capitalei. Evenimentul organizat de Ministerul Culturii și Teatrul Național „Eugene Ionesco” s-a desfășurat sub patronajul președintei Maia Sandu, cu sprijinul Primăriei Chișinău și al Institutului Cultural Român.

Călătoria în lumea artelor scenice a început la 26 mai cu premiera spectacolului „Revizorul” în regia lui Petru Vutcărău. A continuat timp de 10 zile cu producții de teatru în scenă și în aer liber, spectacole de dans, expoziții, ateliere și dezbateri.

„M-a impresionat că festivalul a revenit după șapte ani de absență de pe mapamondul teatral a revenit cu noi forțe, cu o reprezentare mult, mult mai frumoasă și mai valoroasă, mult mai multe țări, continente. M-am bucurat că am avut și noi un spectacol de la Teatrul Național Iași”, spune regizorul din România Ion Sapdaru.

„Pe mine m-a bucurat cel mai tare publicul. A fost o mare de oameni. Eram în mijlocul spectatorilor și mă gândeam: Doamne, ce frumos e să ai ocazia să te afli în acest moment cu acești minunați artiști, care ne-au făcut viața absolut fericită”, a menționat actrița Ala Menșicov de la Teatrul Național „Eugene Ionesco”.

„BITEI a demonstrat că Chișinăul nu este numai un loc pentru summituri politice, dar și pentru summituri de artă. Acest festival a fost pentru mine un summit de artă și cultură. Au fost 10 zile de triumf al teatrului, dansului, muzicii, a tot ce e frumos. Sperăm că asta va da un impuls ca lumea să devină mai bună”, spune Boris Cremene, consilierul ministrului Culturii.

„Portugalia” este spectacolul cu care a participat în premieră la BITEI, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea. Acțiunea are loc într-un sat imaginar din Ungaria.

„Este prototipul vieții de provincie în care oamenii își îneacă amarul în acest bar zi de zi, doar că vine aici un scriitor de la Budapesta. Aceasta e contradicția, antagonismul piesei, lumea satului și un exponent al urbanismului, al capitalei”, povestește actorul Ștefan Pavel de la Teatrul „Anton Pann”.

Spectacolul a fost jucat pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, care a deschis ușile și altor teatre, invitate la BITEI.

„Chiar mă bucur că putem găzdui un festival important, ne-am găsit și prieteni vechi. Ne-am îmbogățit paliera de prieteni. Chiar acum venim de la o întâlnire-discuție cu japonezii și georgienii. Am discutat despre perspectiva unui schimb de turnee, a unor colaborări frumoase. - BITEI, precum și Reuniunea teatrelor naționale Românești leagă prietenii, face poduri de cultură. - Corect! Pentru că de asta avem nevoie, cea mai frumoasă bogăție și pentru noi sunt prietenii”, afirmă directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă.

Cele 10 zile de festival au culminat în această seară cu spectacolul „Balada despre Narayama”, jucat de un teatru din Japonia. În final, va avea loc spectacolul muzical „Lupii lui Calancea”.

Citește mai mult