Republica Moldova își propune să achiziționeze un radar care să monitorizeze spațiul aerian și să prevină eventualele pericole la adresa securității țării
Cu sprijinul Uniunii Europene, Republica Moldova își propune să achiziționeze în acest an un radar, care va monitoriza spațiul aerian și va preveni eventualele pericole la adresa securității țării. Declarația a fost făcută de ministrul de externe, Nicu Popescu, la un post privat de televiziune. Șeful diplomației de la Chișinău a accentuat că acest lucru a devenit o urgență în contextul bombardamentelor rusești asupra Ucrainei.
Ministrul de externe, Nicu Popescu, a declarat că, „pentru anul acesta, una dintre prioritățile noastre pentru achizițiile de echipament este achiziția unui radar și evident acest lucru a devenit mult mai necesar, mult mai urgent din cauza acestor incidente care au afectat spațiul aerian al Republicii Moldova”.
„Din cauza acestei politici agresive a Federației Ruse, toate statele din Europa, inclusiv Republica Moldova, trebuie să investească mai mult în apărare pentru a nu fi penalizați, pentru a nu avea de suferit din cauza acestor bombe rusești, care au traversat spațiul nostru. Avem probleme și cu companiile aeriene care nu mai zboară la Chișinău și cu incertitudini în domeniul afacerilor.”
Șeful diplomației moldovenești spune că certitudinea securității spațiului aerian va determina companiile avia internaționale să lanseze sau să-și reia zborurile de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
„Avem discuții cu Wizz Air. Atât Guvernul Republicii Moldova, cât și Guvernul maghiar sunt pentru reluarea curselor. Prim-ministrul Dorin Recean se ocupă personal de acest subiect. Acest subiect a fost discutat și în marja Summitului, noi vom face tot posibilul ca să aducem în Republica Moldova cât mai multe companii. Discutăm cu Wizz Air, dorim să atragem Rayan Air. Singura modalitate de a atrage aceste companii este să le convingem că dacă zboară companii precum Austrian Airlines sau LOT și dacă pot ateriza 40 de lideri europeni înseamnă că spațiul nostru aerian este sigur.”
Amintim că, în luna aprilie, Consiliul Miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene a aprobat un pachet amplu de sprijin pentru Republica Moldova în valoare de 40 de milioane de euro, bani oferiți prin intermediul inițiativei europene „Facilitate pentru Pace". Jumătate dintre aceste resurse sunt pentru dotarea sistemului antiaerian cu radare performante. Anterior, ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi, declara că actualele sisteme de radiolocație pe care le are Republica Moldova sunt vechi și trebuia să fie înlocuite de mult.