Cultură

Expoziția „Vreme trece, vreme vine” aniversează un sfert de secol de colaborare fructuoasă între filateliști de pe ambele maluri ale Prutului

La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN) din Chișinău a fost inaugurată expoziția filatelică „Vreme trece, vreme vine”. Evenimentul marchează un sfert de secol de colaborare între Asociația Filateliștilor din Republica Moldova și Asociația Filateliștilor din județul Botoșani, România.

MNEIN/ facebook.com
Sursa: MNEIN/ facebook.com

Experiența colegilor din România a fost utilă pentru colecționarii din Republica Moldova care au însușit modul de promovare a filateliei și cartofiliei (ramură a filateliei care se ocupă de colecționarea, studierea și expunerea cărților poștale ilustrate - n.r.).

Constantin Ciobanu, președintele Asociației Filateliștilor din Republica Moldova, își amintește cum a învățat să facă exponate de cartofilie, în special, și cum au pus la punct împreună cu colegii din Botoșani terminologia cartofilă.

„Am învățat cum se fac exponatele de cartofilie, în special, și am elaborat împreună cu botoșenenii terminologia cartofilă, care astăzi se utilizează în spațiul românesc.”

Mărcile poștale expuse de colecționarii de pe ambele maluri ale Prutului sunt consacrate geniului eminescian.

„Eminescu este foarte prezent în filatelia românească din 1939. Cât privește Republica Moldova, după dobândirea independenței, au venit cu noi proiecte. Nouă ni se pare, din România, că astea făcute în Republica Moldova au o stare de afecțiune mai deosebită. De mai multe ori constat acest atașament față de poet, față de limba română”, spune Mihai Cornaci, Asociația Filateliștilor Botoșani.

MNEIN/ facebook.com
Sursa: MNEIN/ facebook.com

„Eminescu în filatelie de fiecare dată apare ca un element universal, deschis și celui care cunoaște creația lui Eminescu și celui care nu cunoaște opera lui. Sunt elemente etnice, sunt viziuni cosmice. Altfel, Eminescu ne apare și o identitate a culturii românești, dar și o identitate a culturii universale”, conchide Victoria Fonari, doctor în filologie.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală găzduiește din 2004 expoziții de filatelie.

Petru Vicol, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, s-a referit la colaborarea dintre filateliștii de pe cele două maluri ale Prutului.

„Sunt 25 de ani de când aceste două asociații au semnat un Acord de colaborare și observăm că acest Acord este unul viu, practic, în fiecare an atât la Chișinău, cât și la Botoșani, în alte orașe ale României, se organizează evenimente dedicate acestui gen de cultură, de artă.”

Expoziția „Vreme trece, vreme vine” poate fi văzută la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală până în luna august.

MNEIN/ facebook.com
Sursa: MNEIN/ facebook.com

Citește mai mult