Cultură

În Republica Moldova este sărbătorită Ziua Națională a Portului Popular

Ecou plin de culoare și simboluri ale strămoșilor - portul popular românesc - a fost astăzi celebrat de oamenii de diferite vârste și profesii. S-au întrunit la muzee, rezervații naturale, la instituții de învățământ, biblioteci, case de cultură, pretutindeni unde Ziua Națională a Portului Popular pe care o marcăm în ultima duminică a lunii iunie este sărbătoarea spiritualității și identității naționale.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Bucuria și mândria de a purta vestimentație din străbuni era trăită astăzi în scenă, de către public, la târgul meșterilor populari care asigură continuitate portului tradițional.

„Portul popular pentru mine este istorie, credință, mândrie, națiunea.”

„E sărbătoare sfântă a poporului român, haina noastră tradițională românească și ceea ce am apucat de la străbunii noștri transmit mai departe să se bucure lumea, mă bucur și eu”, a spus meșterul popular Constantin Cojan.

Valentina Guțu de la Gordinești, Edineț, a venit cu o noutate.

„Acesta este un costum ales, așa se numește. Noutatea este că țes costumul în întregime și, în timpul țesutului, fac și ornamentul”, explică meșterița populară. La completarea expoziției Muzeului Național de Etnografie cu replici ale portului popular au contribuit distinsele doamne din Șezătoarea „Basarabia”.

„Noi lucrăm asupra piesei de bază a portului popular - cămașa și este o piesă de patrimoniu ce a fost inclusă în lista UNESCO”, menționează meșterița populară Virginia Hîrbu.

„- Ce este caracteristic costumului popular bulgar? - Uitați-vă la dumneaei și la mine. Florile sunt în diferite părți, asta înseamnă că eu sunt măritată, iar ea e fată mare”, a specificat Ana Pagur, membră a ansamblului folcloric „Vîgleance”.

Elementul central al sărbătorii îl constituie expoziția cămăși-surori, unele dintre cele mai vechi din patrimoniul muzeului și altele realizate de meșterițele de astăzi.

„Sunt cămăși cusute cu multă fidelitate. Au fost respectate întru totul tehnicile, croiul, structura ornamentală, cromatica încât ele chiar sunt surori”, menționează cercetătorul științific Varvara Buzilă.

Alături, deloc întâmplător, au fost expuse câteva vase din ceramică din epoca fierului, decorate cu elemente geometrice, triunghiuri, romburi.

„E foarte interesant că ornamente similare găsim și pe portul popular, mai ales, pe cămașa cu altiță, ceea ce ar sugera vechimea și profundul simbolism pe care îl are portul tradițional”, a subliniat Andrei Prohin, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.

Iar la Universitatea de Stat a avut loc astăzi o dublă sărbătoare.

„Mă bucur că astăzi curtea universității este neîncăpătoare. Am vrut să aducem pe de o parte un omagiu celor mai buni studenți, iar pe de altă parte, să arătăm că suflul românesc care există la USM este, a fost și va fi”, a declarat rectorul USM, Igor Șarov.

„Arătăm tuturor această piesă frumoasă de îmbrăcăminte care nu doar că ne-a făcut vestiți în toată lumea, dar ne identificăm oriunde am fi ca fiind români”, a subliniat la rândul său Adrian Dupu, secretarul de stat la Departamentul pentru relația cu Republica Moldova.

Ajunsă la a apta ediție, Ziua Națională a Portului Popular este marcată în acest an prima dată, după înscrierea cămășii cu altiță - element de identitate culturală în Romania și Republica Moldova - în prestigioasa listă UNESCO.

Într-un mesaj prilejuit de Ziua Națională a Portului Popular, președinta Maia Sandu s-a referit la importanța celebrării tradiției, legăturii de sânge și respectului de neam. Șefa statului a subliniat că portul popular, prin croiala, proporțiile și culorile sale, oglindește cu adevărat întregul spectru al ADN-ului nostru. An de an, costumul nostru popular cunoaște o adevărată renaștere și celebrare, a mai constatat Maia Sandu.

Citește mai mult