Politic

Dumitru Țâra: La semnarea convenției cu Elțin, Snegur nu a ciocnit cupa de șampanie cu Smirnov

În cadrul ediției speciale de la Moldova 1, dedicată funeraliilor lui Mircea Snegur, au fost evocate momente relevante din biografia primului Președinte al Republicii Moldova. Unul dintre acestea e și faimosul episod cu ciocnirea paharelor de șampanie la semnarea Convenției de la Moscova din 21 iulie 1992, care a fost demistificat în studioul Moldova 1.

TASS/ Europa Liberă Moldova
Sursa: TASS/ Europa Liberă Moldova

Au fost prezenți în studio sau au intrat în legătură telefonică oameni politici, foști colegi, istorici, care au readus în atenția publicului evenimente importante pe care le-a generat sau la care a participat în mod decisiv Președintele Independenței.

Dumitru Țâra, purtătorul de cuvânt al președintelui Mircea Snegur în anii 1990-1994, a rememorat câteva episoade din această perioadă tumultuoasă a istoriei noastre recente.

„În 1990, am fost selectat din mai multe candidaturi și, la discuția cu președintele, m-a întrebat pentru care merite aș putea să fiu alături de domnia sa și i-am spus că m-am judecat cu Victor Ilici Smirnov, secretarul II al CC în 1989. Și am câștigat procesul împreună cu încă patru fii de deportați pentru fraza spusă de acel demnitar sovietic că „în ultimul timp prind glas și fiii foștilor culaci”. Președintele m-a acceptat. A mai contat și faptul că, pe timpul lui Smirnov, au fost defrișate viile, iar Mircea Snegur fusese secretar pentru agricultură”, a relatat Dumitru Țâra.

„A fost comandant suprem pe toată perioada președinției, dar atunci a fost o perioadă extrem de grea pentru el. La ceea ce am fost eu martor – au fost clipe, chiar el îmi spunea, când vedea la televizor înmormântări în Transnistria, episoade din reportajele televiziunii noastre, căci atunci era o singură televiziune, imagini care îl chinuiau foarte mult. Au fost cazuri când soția sa, Georgeta Snegur, mă ruga să discut cu el pentru că nu voia să vorbească cu nimeni, se închidea în sine de durere pentru ce se întâmpla.”

„Și decizia de a opri acest conflict a fost asumată, cu toate criticile cu semnarea acelei Convenții la Moscova cu Elțin. Eu am fost prezent la Moscova și am văzut. Nu-i adevărat că a ciocnit șampanie cu Smirnov. Smirnov s-a băgat. Era inițial și semnătura lui Smirnov sub acea Convenție. Snegur a insistat să o scoată că altfel nu o semnează. Și când s-a dat șampanie, s-a băgat Smirnov, care umbla cu șampania pe acolo, dar nu a ciocnit cu Smirnov, asta e 100%”, a accentuat Dumitru Țâra.

„Foarte greu i-a fost în acea perioadă, am fost martor când se luau decizii noaptea. Venea, să zicem, dl Costaș și zicea: „Trebuie să bombardăm podul de la Tighina cu avionul”. Dl Snegur zicea: „Cum să-l bombardăm, dar pe urmă ce să facem? E podul nostru”.”

„Știți că războiul a început când Snegur era la ONU, imediat a revenit, a doua zi, tot timpul a fost în legătură directă. De fapt, majoritatea deciziilor militare nu au fost luate de el, au fost luate de comandanții respectivi, chiar și la Tighina, cu carambolul ăla ș.a.m.d. El trebuia pe urmă să suporte consecințele. La sigur se sfătuiau și cu el, poate încercau să-l convingă, căci ei erau strategii, nu președintele, care nu a făcut armata.”

„Asta a fost, cred eu, cea mai grea perioadă - în „Memorii” se consacră aproape un întreg volum conflictului - toate convorbirile cu Moscova, și cu Elțin, și cu Graciov, și cu ceilalți. Eu recomand să fie citite cele nouă volume de memorii fiindcă sunt o moștenire extraordinară”, a menționat Dumitru Țâra, redactor și editor al celor nouă volume de memorialistică a președintelui Snegur.

Zona de securitate
Sursa: Zona de securitate

La 21 iulie 1992, președintele Mircea Snegur și președintele Rusiei, Boris Elțin, au semnat la Moscova, în prezența liderului autoproclamat de la Tiraspol, Igor Smirnov, Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, declanșat de forțele separatiste de peste Nistru la începutul lunii martie același an.

Din momentul semnării Convenției, părțile în conflict se angajau să înceteze imediat focul și să retragă trupele, tehnica de luptă și armamentul pentru a crea o zonă de securitate.

Controlul asupra acestei zone trebuia să fie exercitat de o Comisie Unificată de Control, formată din reprezentanții a trei părți participante la procesul de reglementare, adică, ai Chișinăului, Moscovei și ai Tiraspolului.

Războiul de la Nistru și Convenția Snegur-Elțin au scos în evidență toate slăbiciunile, în special, social-economice, politice și în materie de securitate ale Republicii Moldova, consideră istoricul Gheorghe Cojocaru.

Citește mai mult