Cultură

Ansamblul cameral de muzică veche „Anton Pann” a prezentat la Chișinău un regal de muzică semnată de Dimitrie Cantemir

Dincolo de valoarea europeană și universală a moștenirii istorice, literare și etnografice a cărturarului enciclopedist Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei a fost și un renumit compozitor și muzician al epocii sale. S-au convins de frumusețea și profunzimea creațiilor cantemiriene spectatorii prezenți la concertul renumitului Ansamblu cameral de muzică veche din București „Anton Pann”. Evenimentul este parte a activităților consacrate aniversării a 350-a de la nașterea lui Dimitrie Cantemir.

24-ore.ro
Sursa: 24-ore.ro

Neobișnuite și deosebit de armonioase, creațiile muzicale compuse de Dimitrie Cantemir au inundat una din sălile Muzeului Național de Artă al Moldovei.

*„O muzică specifică, un amestec, un mixaj de tradiții populare românești, dar și sonuri orientale. Foarte frumos, sigur, sunt și accente bizantine, ne simțim cumva ascultându-l transferați brusc într-o lume a poveștilor arabe”, relevă scriitorul și publicistul Vitalie Ciobanu.

„Dimitrie Cantemir este considerat un clasic al muzicii turcești, până astăzi și în Turcia și în Europa tot mai este gustată muzica lui Cantemir interpretată de orchestre de cameră îmbinate din instrumente orientale și cele europene”, afirmă academicianul Andrei Eșanu.

Cantemir este cel mai important compozitor din secolul 18 din toată zona Orientului și a Balcanilor, spune fondatorul și coordonatorul Ansamblului „Anton Pann”.

„Dimitrie Cantemir este, prin excelență, un compozitor al muzicii culte de tip oriental. Cu el începe muzica modernă în spațiul oriental, el este studiat și astăzi ca primul modernist al limbajului oriental. Cantemir este la fel de modern și inovator ca acum 300 de ani”, subliniază Constantin Răileanu, coordonator, Ansamblul „Anton Pann”.

Ansamblul „Anton Pann” a fost fondat în 2003 de tineri muzicieni pasionați de studierea și reinterpretarea manuscriselor cu muzică veche.

Anul acesta, ansamblul a înregistrat 40 de compoziții din Cartea Științei și Muzicii lui Dimitrie Cantemir. Am concertat în Polonia, Germania, Franța, Belgia și în România și acum am venit în Moldova”, precizează Oana Răileanu, manager, Ansamblul „Anton Pann”.

Regalul de muzică semnată de Dimitrie Cantemir este momentul culminant al unei serii de evenimente ce a debutat la Academia Română și a continuat în mai multe instituții.

Ansamblul cameral de muzică veche „Anton Pann” este compus din Constantin Răileanu (voce, kanun), Sabin Penea (vioară), Alexandru Stoica (oud), Andrei Nițescu (violoncel) și Ghassan Bouz (percuție).

„La Muzeul Literaturii Române, la Romfilatelia, Biblioteca Centrală Universitară, deci mai mulți actori importanți. Este o lecție și pentru noi, Republica Moldova, când organizăm evenimente să se unească toți în jurul unei personalități. Suita continuă și la Chișinău”, a menționat rectorul Universității de Stat din Moldova Igor Șarov.

Activitățile de la Chișinău consacrate Anului Cantemir s-au desfășurat cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.

Citește mai mult