Externe

Biserica Romano-Catolică sărbătorește Învierea Domnului

Biserica Romano-Catolică celebrează Învierea Domnului duminică, 31 martie 2024. În 2024, credincioșii romano-catolici au început Postul Mare la 14 februarie, iar credincioșii greco-catolici la 18 martie, astfel că sărbătoarea Învierii are loc după ritul roman sau latin pe 31 martie, iar după ritul bizantin pe 5 mai, potrivit Vatican News, transmite Agerpres.

„Paște binecuvântat le doresc tuturor creștinilor romano-catolici, protestanți și enoriași ai Bisericii Apostolice Armene care sărbătoresc astăzi Învierea Domnului! Sărbători luminoase!”, a scris președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe o rețea de socializare.

Precizăm că în Republica Moldova sunt circa 20 de mii de creștini catolici.

În Duminica Paștelui - Învierea Domnului, papa Francisc prezidează la ora 10.00, în Piața San Pietro, Sfânta Liturghie a Duminicii Învierii. De la ora 12.00, transmite tradiționalul mesaj pascal și binecuvântarea apostolică „Urbi et Orbi” la balconul central al bazilicii Sfântul Petru.

În acest an, Biserica Romano-Catolică sărbătorește în perioada 28-30 martie, cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Sfintelor Paști.

În Joia Sfântă, papa Francisc a prezidat Liturghia Crismei, în cadrul căreia peste 1.880 de preoți, episcopi și cardinali și-au reînnoit promisiunile făcute la hirotonirea lor.

Cardinalii, episcopii și preoții care locuiesc la Roma au concelebrat Sfânta Liturghie împreună cu papa în Bazilica San Pietro. Joia Sfântă marchează instituirea Euharistiei și instituirea Sacramentului Preoției la Cina cea de Taină.

Joi seara, papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie a Cinei Domnului nu în Bazilica San Pietro, ci într-o comunitate aflată într-un moment deosebit de suferință. În acest an, pontiful a prezidat Liturghia Cinei Domnului la o închisoare de femei din Roma.

În Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului, 29 martie în acest an, papa a prezidat, în Bazilica Sfântul Petru, Celebrarea Pătimirii Domnului. În seara Vinerii Sfinte, papa Francisc prezidează devoțiunea „Calea Crucii”, organizată la amfiteatrul antic Colosseum.

Vinerea Pătimirii Domnului este zi de penitență obligatorie, ce trebuie să fie marcată prin post și abstinență. În după-amiaza acestei zile, are loc celebrarea pătimirii Domnului; ea constă din trei părți: liturgia cuvântului, adorarea crucii și sfânta Împărtășanie. (ercis.ro)

Sâmbăta Sfântă este zi aliturgică. În seara Sâmbetei Sfinte, papa Francisc prezidează, în Bazilica San Pietro, solemna Vigilie Pascală a Învierii Domnului.

Liturghia Vigiliei, chiar dacă se celebrează înainte de miezul nopții, este Liturghia pascală a duminicii Învierii.

Liturghia zilei Sfintelor Paști, din ziua de duminică, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioșii sunt stropiți cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală, o lumânare mare, simbol al Învierii lui Hristos, este așezată lângă altar.

În Europa, catolicii reprezintă 40% din populație, în timp ce, la nivel global, catolicii însumează peste jumătate din numărul total al creștinilor, adică 1.250.310.000, conform raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult