Justiție

INTERVIU // Igor Chiriac: Suntem determinați ca reforma justiției să se încheie la finele anului 2025

Deși inițial a existat rezistență din interior, suntem ferm determinați ca reforma justiției, prin evaluarea judecătorilor și procurorilor, să fie dusă la bun sfârșit până la finele anului 2025, chiar dacă este un proces complex, susține deputatul PAS, secretar în Comisia juridică, numiri și imunități, Igor Chiriac. Prezent în platoul emisiunii ÎN CONTEXT, oficialul a mai declarat că „societatea dorește finalitate în cauzele penale de rezonanță”, iar numirea procurorului general va impulsiona activitățile la Procuratură.

Moldova 1: În platoul emisiunii ÎN CONTEXT sunt Igor Chiriac, deputat PAS în Comisia juridică, și Alexandru Bot, expert în justiție și drept la WatchDog. Cum vi s-a părut acest concurs de desemnare a unui procuror general, pentru că au existat unele voci care l-au contestat? Dar, probabil, e o întrebare firească pentru că s-a tras mult de timp și acum foarte repede s-a decis și a fost numit un procuror general?

Igor Chiriac: Numirea procurorului general trebuie să o vedem, în primul rând, ca îndeplinirea unei condiționalități privind aderarea la Uniunea Europeană și începerea negocierilor cu UE. Și într-al doilea punct de vedere, trebuie să o vedem ca numirea unui procuror general și oprirea acestui interimat, un procuror general care se bucură de o stabilitate, și vrem ca Procuratura Generală să treacă prin procesul de reformare, mai multe cauze penale și mai rapid să fie expediate în sala de judecată, societatea își dorește finalitate în cauzele penale de rezonanță și cred că numirea unui procuror general în funcție va impulsiona un pic lucrurile în cadrul Procuraturii.

Moldova 1: Ce așteptări să avem de la acest procuror general pentru că am discutat și anterior cu dumneavoastră despre interimatele din justiție și ce urmează de fapt acum, după numirea și învestirea în funcție a domnului Munteanu?

Alexandru Bot: În continuarea primei întrebări. Eu nu văd acest concurs decât un exercițiu tehnic, dar în versiunea primară a lui am reușit să facem un mare scandal, dar acum s-a reușit, fără mare scandal, fără mari spectacole, s-a reușit alegerea procurorului general. Respectiv, acesta trebuie să livreze calitate. Calitate în sensul investigării anumitor cazuri, dar și să nu uităm: sarcina unui procuror nu e de a pune doar oamenii la pârnaie sau infractorii la pârnaie, dar și ca cei ce sunt nevinovați să nu fie trași la răspundere penală pe nedrept. Ceea ce este un fenomen, un fenomen care deja durează de mai mult timp în Republica Moldova și, de fapt, datează de decenii, și nu de câțiva ani sau de câteva luni. De aceea sper eu ca procurorul general să livreze un audit autentic a ceea ce se numește justiție penală, astfel încât să facem ordine în aceste dosare. Cele care trebuie încetate și nu sunt probe care să dovedească vinovăția unei persoane să fie închise, cele care pot fi probate, care rezistă exercițiului unei judecăți, să fie livrate cât mai repede în instanță.

Moldova 1: Ce mai rămâne acum, domnule Chiriac? Pentru că se discuta anterior despre două restanțe de fapt care trebuia îndeplinite. Iată, acum avem procurorul general și Vetting-ul în instanțe.

Igor Chiriac: În Curtea Supremă de Justiție, numirea judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție, vedem că procesul este demarat. Au trecut anumite persoane prin Consiliul Superior al Magistraturii și așteptăm în scurt timp ca și acest proces să fie finalizat, să avem judecători numiți în funcție la Curtea Supremă de Justiție ca procesele să se deruleze.

Moldova 1: Mai devreme am discutat și cu Laurențiu Pleșca, era optimist privind lansarea acestei Conferințe interguvernamentale la sfârșit de iunie. Dumneavoastră ce așteptări aveți?

Igor Chiriac: Credem că în perioada lunii iunie vom începe negocierile cu Uniunea Europeană și este un lucru îmbucurător, pentru că începerea negocierilor cu Uniunea Europeană înseamnă acces la fonduri europene și asta ne dorim cu toții.

Moldova 1: Domnule Bot, vreau să vă întreb pe dumneavoastră, cum a decurs de fapt toată această reformare a sistemului judiciar? Foarte multe voci au fost împotriva Vetting-ului și s-a discutat și despre o probabilă rezistența din interiorul sistemului judiciar. Cum merge, după părerea dumneavoastră, această reformă, dacă merge în ritm ok sau dacă a ajuns în impas?

Alexandru Bot: Vorbeam și în alte emisiuni, inclusiv în acest platou, că reforma a decurs anevoios, am consumat cred că mai mult de un an pentru a implementa această idee de Vetting, acum cred că urmează un an în care trebuie să vedem dacă toată treaba respectivă lucrează. Dacă într-adevăr Vetting-ul a livrat oameni de calitate care, respectiv, vor livra și ei la rândul lor un act de justiție de calitate. Deci urmează doar să vedem și să rămânem în rolul de spectatori și sper nu de subiecți ai acestei reforme, sper, care este una de calitate. Sper.

Moldova 1: Domnule Chiriac, dar dumneavoastră cum vedeți această reformă pentru că au existat, să spunem așa, și unele inconveniențe. De exemplu, episodul cu doamna Răducanu, și săptămâna trecută, Parlamentul a decis persoana care o va înlocui în Comisia de Vetting al procurorilor.

Igor Chiriac: Procesul de evaluare a judecătorilor și procurorilor și reforma justiției de fapt este un proces mult prea complex și vedem alte țări care au trecut prin aceste procese. Vedem România, Polonia, Slovacia. Le-a trebuit o perioadă îndelungată pentru a demara aceste procese și a le duce la bun sfârșit. Noi suntem ferm determinați ca acest proces de reformare a justiției, prin evaluarea judecătorilor și procurorilor, să fie dus la bun sfârșit. A fost o perioadă de timp când am adoptat legile, procesele de evaluare. Aceste acte normative a trebuit să fie consultate cu Comisia de la Veneția, cu organisme internaționale, fapt care a luat ceva timp. În continuare vedem că organele de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor au trecut deja prin acest proces de Pre-Vetting.

Acum se derulează procesul de evaluare a judecătorilor la Curtea Supremă de Justiție. A urmat recent evaluarea judecătorilor la Curtea de Apel Chișinău și acum este în proces evaluarea procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție.

De la început am văzut și unele opuneri din partea organelor Procuraturii, din partea judecătorilor, dar, indiferent de situație, suntem ferm determinați să ducem la bun sfârșit această reformă.

Moldova 1: Până la urmă nu am înțeles dacă procurorii anticorupție vor să treacă prin Vetting. Dumneavoastră cum credeți?

Igor Chiriac: Vom vedea. Urmează o perioadă de timp în care dumnealor trebuie să decidă: sau își dau demisia sau depun formularul și prezintă toate actele necesare. Această perioadă încă nu a expirat, dar eu cred că în organele Procuraturii, nu mă refer la o procuratură anumită, în general, în organele Procuraturii cred că sunt oameni cu verticalitate, sunt oameni corecți care nu cred că se tem de procesul de evaluare.

Moldova 1: Cum vi s-a părut episodul cu doamna Răducanu de la Comisia Vetting?

Alexandru Bot: Mi-a lăsat și mie un gust amar, cred, ca și pentru întreaga societate. Asemenea situații trebuia evitate cred că din start. Or, atunci când a fost livrată pe tavă această Comisie de Vetting, am mers pe prezumția că aceștia au o reputație impecabilă. De fapt, am asistat la un, nu știu, scandal, nu am mai înțeles care este finalitatea lui. Procuratura Anticorupție a divulgat niște informații care nu au evoluat într-o autentică cauză penală, fiindcă doamna Raducanu nu are un statut penal. Respectiv nici explicații din partea doamnei Răducanu, dacă aceste informații sunt false sau nu, nu au fost explicate în spațiul public. De aceea nu-mi rămâne decât să spun că nu este bine ceea ce s-a întâmplat. Mă tem că asta își va lăsa amprenta și în viitor asupra rezultatelor Vetting-ului, dar să sperăm că dincolo de aceste scandaluri, totuși vom avea o justiție corectă, o justiție de calitate.

Moldova 1: Din câte înțeleg acum, practic, acum foarte puține mai depind de Guvern și Parlament. Totul este în mâinile sistemului judiciar?

Igor Chiriac: De fapt, am adoptat toate actele normative care erau necesare pentru a se derula acest proces și așteptăm rezultatele comisiilor de evaluare a judecătorilor și procurorilor, astfel încât, într-o perioadă scurtă de timp, să avem judecători și procurori evaluați, în care oamenii au încredere.

Moldova 1: Ce dată limită vă propuneți?

Igor Chiriac: Noi am vrea ca, până la finele anului viitor, să fie evaluați o mare parte din judecători și procurori, așa cum am spus, judecătorii Curților de Apel, judecătorii-șefi ai procuraturilor din sectoare, vrem ca procurorii Procuraturii Generale și procurorii Anticorupție să fie evaluați, inclusiv conducătorii procuraturilor raionale să fie evaluați. În continuare totul depinde de comisiile de evaluare și credem, avem speranța că, în mare parte, se va reuși.

Moldova 1: Cum vi se pare atmosfera din interiorul sistemului, dumneavoastră sunteți avocat, de altfel, una dintre cele mai de încredere bresle din justiție. Există oare un echilibru până la urmă care va permite această continuitate și în Procuratură, și în instanțe?

Alexandru Bot: Nu cred că putem vorbi despre un autentic echilibru, dar sunt semnale din interior că este o atmosferă destul de apatică. Dacă înainte vorbeam despre judecători care au sute de dosare, acum vorbim despre un număr mult mai mic de judecători care au mii de dosare. Nu se înțelege cum trebuie gestionată această situație. Trebuie completat numărul judecătorilor care au plecat din sistem. Iarăși, întrebarea e dacă aceștia urmează să fie cumva evaluați astfel încât să evităm pe viitor exercițiul Vetting-ului, care, sigur, nu poate dura până la nesfârșit. Repet, ca să avem o justiție într-adevăr de calitate. Anul care urmează, anii care urmează 2024-2025, sunt ani în care trebuie să vedem dacă aceste mecanisme cu adevărat funcționează și dacă rezultatele pe care le-am așteptat într-adevăr vor fi, vor apărea.

Moldova 1: Domnule Chiriac, există această siguranță în mediul politic că se va realiza totuși o tranziție și se va depăși această atmosferă apatică din interiorul sistemului?

Igor Chiriac: Noi am văzut că, de fapt, în cadrul Curții de Apel Chișinău, jumătate din judecători și-au dat demisia. Așteptăm ca Consiliul Superior al Magistraturii, într-o perioadă scurtă de timp, asta ne dorim și cred că asta își doresc și cei care reprezintă sistemul judecătoresc, să numească chiar și pe o perioadă scurtă de timp judecători în cadrul judecătoriei Curții de Apel, ca să facă față numărului de cauze care astăzi se află în examinare. Prin proiectul de lege de modificare a sistemului judecătoresc, a hărții judecătorești, am făcut în așa fel încât cauzele care se află spre examinare în primă instanță la judecătoria Ungheni și Orhei, dacă anterior erau de competența Curții de Apel Chișinău, acum le-am trecut în competența Curții de Apel Bălți, astfel încât să micșorăm numărul de cauze penale care astăzi sunt examinate de către Curtea de Apel Chișinău. Eu cred că procesul va evolua. Văd, inclusiv, în cadrul audierilor pe care le avem mulți judecători care spun că își doresc să treacă prin acest proces de evaluare, pentru că, odată trecând procesul de evaluare, judecătorii vor avea și un salariu mai mare.

Moldova 1: În loc de concluzie. Așteptăm negocierile după alegerile europene?

Igor Chiriac: Așteptăm negocierile și credem că aceste negocieri vor fi încă un pas înainte spre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Alexandru Bot: Eu unul sper ca motoarele justiției să funcționeze deja la turații maxime.

Citește mai mult