Diferite etnii s-au reunit la Festivalul cu genericul „Unitate prin diversitate” de la Comrat
Costumele naționale moldovenești, bulgărești și găgăuze au strălucit la Festivalul Etniilor cu genericul „Unitate prin diversitate” de la Comrat, unde dansatorii au repus în valoare bogatele tradiții populare. Evenimentul a reunit sub aceeași umbrelă comunități diferite și a promovat dialogul intercultural. Cu un program plin de muzică, dansuri și expoziție de artizanat local, festivalul a fost o sărbătoare a patrimoniului cultural din sudul Republicii Moldova.
O explozie de culoare a avut loc la Festivalul Etniilor, unde costumele tradiționale și dansurile au creat o atmosferă de sărbătoare. Printre ansamblurile de dansuri populare, care au urcat pe scenă s-a numărat și „Lale”, care în traducere din bulgară înseamnă lalea. Colectivul artistic care a venit de la Chirsova ne duce faima atât în țară, cât și peste hotare.
Ansamblul „Lale” nu a venit de unul singur, ci cu susținători, mai exact părinții copiilor, care au stat ochi și urechi pe micuți când aceștia evoluau pe scenă: „Astăzi am venit să susținem grupul „Lale”, să ne susținem copiii, care, ca de fiecare dată, vor prezenta un masterclass. Cred că aceasta este o inițiativă foarte bună de a aduce pe toată lumea împreună sub mottoul „Unitate în diversitate”. Sper că astfel de evenimente vor continua să fie organizate, care într-adevăr ne unesc. Un exemplu este satul nostru, unde bulgarii, găgăuzii și alte etnii trăiesc în pace și armonie”, a spus Maria Boican.
La festival au fost prezenți și meșterii populari, care și-au expus cu mândrie creațiile și au împărtășit povești fascinante din spatele meseriei lor.
„Suntem foarte mulțumiți că și noi, meșterii, suntem invitați la astfel de festivaluri. Am fost recent la Taraclia, acolo a fost un eveniment de amploare de același format. Avem dorința de a ne arăta măiestria, de a ne vedea colegii meșteri”, susține Nicolae Croitor, meșter popular.
„Confecționarea din mărgele, lucru pe care îl fac de aproape cinci ani. La început a fost doar un hobby, acum a devenit un job. Sunt inspirată de ornamentele populare găgăuze, bulgărești, moldovenești și moderne, pe care încerc să le aduc în produsele mele și să le bucur pe frumoasele noastre. Mulți meșteri populari și participanți. Asta bucură, este plăcut pentru că putem învăța ceva nou despre alte culturi și, în același timp, a arată ceva din cultura noastră. Este minunat. Așa ar trebui să fie”, a menționat Victoria Fedotova, meșter popular.
Etno-festivalul cultural „Unitate prin diversitate” este organizat de Centrul de Informare „Pro-Europa” din Comrat, cu sprijinul USAID. Scopul evenimentului este de a păstra patrimoniul cultural și tradițiile etniilor din sudul Republicii Moldova. De asemenea, festivalul își propune să consolideze dialogul intercultural și să promoveze înțelegerea reciprocă între comunitățile din țară.
„Prin acest festival dorim să arătăm că culturile noastre, deși sunt diferite, avem multe în comun prin cântecele, dansurile și produsele artizanilor care pot fi văzute astăzi de oameni. Suntem bucuroși că am reușit să organizăm un astfel de festival”, a spus Valentina Coledji, coordonatoare de proiecte „Pro-Europa”.
Festivalul cultural cu genericul „Unitate prin diversitate”, organizat de Centrul de Informare „Pro-Europa”, este la prima ediție.