Social

IMAGINI DE ARHIVĂ // Chișinăul după cutremurul cu magnitudinea de 7,4 grade, din 1940

Începând cu anul 1908, patru cutremure de pământ cu epicentru în Vrancea, au depășit magnitudinea de 7 grade după scara Richter. Cel mai puternic a fost seismul din 10 noiembrie 1940. Agenția Națională a Arhivelor a publicat o serie de imagini cu locuitorii orașului Chișinău și clădirile care afectate de calamitate.

Agenția Națională a Arhivelor / Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Sursa: Agenția Națională a Arhivelor / Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

Agenția Națională a Arhivelor / Casa Pronin

Agenția Națională a Arhivelor
Sursa: Agenția Națională a Arhivelor
Agenția Națională a Arhivelor
Sursa: Agenția Națională a Arhivelor

Statistic, cutremure cu magnitudinea 6 grade și peste apar în Vrancea aproximativ la fiecare 10 ani, cutremure cu magnitudinea 7 la fiecare 33 ani, în timp ce cele cu magnitudinea de peste 7,5 la fiecare 80 de ani.

Primul dintre cele patru cutremure de pământ care a depășit 7 grade s-a produs la 6 octombrie 1908 a avut o intensitate de 7,1 grade pe scara Richter și a durat aproximativ trei minute.

Cutremurul din 1940, cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, s-a produs pe 10 noiembrie, la ora 3.39, cu epicentrul în zona Vrancea la o adâncime de circa 133 km. A fost primul mare cutremur din România contemporană. Efectele lui au fost devastatoare. Numărul victimelor a fost estimat la 1.600 de morți și 12.100 de răniți. Din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului. La Chișinău, cutremurul a făcut 78 de victime și a afectat 2.795 de clădiri, dintre care 172, distruse.

Cutremurul din 4 martie 1977, de la ora 21.22, a avut efecte devastatoare asupra României și Moldovei. A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, o adâncime de 100 de km și o durată de circa 56 de secunde. Au murit atunci 1.578 de persoane și peste 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

Pe 30 august 1986 unda de șoc a unui cutremur cu magnitudinea de 7 grade produs în Vrancea a făcut mai multe pagube în Basarabia. Au fost înregistrați 150 de morți și 500 de răniți.

Ultimul cutremur mai serios a înregistrat 6,9 grade pe scara Richter și a avut loc pe 30 mai 1990, acesta fiind urmat câteva ore mai târziu de o replică de 6,1 grade. În urma cutremurului au decedat 13 persoane și alte 360 au fost rănite.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult