România: Crin Antonescu, desemnat oficial candidat la președinție
Liderii PSD, PNL, UDMR și ai grupului minorităților au convenit luni, 23 decembrie, să aibă un candidat comun la alegerile președințiale din România. Este vorba despre fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu. Anunțul a fost făcut în această dimineață de Ilie Bolojan, președintele PNL. Decizia urmează să fie validată la nivelul fiecărui partid, prin vot în forurile de conducere, notează g4media.ro.
Cine este Crin Antonescu
În vârstă de 65 de ani, Crin Antonescu este cunoscut drept unul dintre co-autorii puciului politic din 2012. Atunci, Uniunea Socială Liberală (USL) condusă de Antonescu, Victor Ponta și Dan Voiculescu a schimbat toată conducerea statului și a vrut să-l demită pe președintele Traian Băsescu, fiind împiedicați de aliații occidentali și de faptul că referendumul de demitere nu a făcut cvorumul.
Potrivit sursei citate, anul trecut, Antonescu nu a declarat nici un venit oficial. De altfel, în ultimii zece ani, el nu a mai avut nici un job cunoscut publicului. El a fost, în schimb, susținut și promovat constant de membrii așa-numitului grup de la Monaco – grupare de oameni de afaceri și foști ofițeri ai Securității, poliția politică din perioada comunistă.
În vara anului 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României. S-a întâmplat între momentul suspendării lui Traian Băsescu de către parlamentarii USL și revenirea acestuia în funcție ca urmare a invalidării referendumului de demitere.
De meserie profesor de istorie, Crin Antonescu a câștigat șefia PNL în 2009. În 2010 a devenit unul dintre inițiatorii și liderii USL. Imediat ce a preluat șefia guvernului prin Victor Ponta, USL a schimbat șefii principalelor instituții (Senat, Camera Deputaților, Avocatul Poporului), a schimbat legi și regulamente astfel încât să poată răsturna regimul Băsescu.
Retragerea din politică
Tentativa de lovitură de stat a fost criticată dur de toți partenerii României, de la Departamentul de Stat al SUA la șeful Comisiei Europene din acea perioadă, Jose Barrosso și cancelara Germaniei de atunci, Angela Merkel.
Liderii USL au renunțat să conteste rezultatul referendumului eșuat de demiterea lui Traian Băsescu abia după vizita intempestivă la București a lui Philip Gordon, un emisar al Departamentului de Stat al SUA. Acesta le-a explicat lui Crin Antonescu și Victor Ponta că riscă să deraieze România de pe orbita occidentală.
După eșecul tentativei de răsturnare a lui Traian Băsescu, Crin Antonescu a cedat în condiții niciodată explicate șefia PNL în favoarea lui Klaus Iohannis în 2014. El s-a retras practic din viața publică timp de zece ani. O mare parte a timpului a petrecut-o la Bruxelles alături de soția sa, Adina Vălean, cât timp aceasta a fost comisar european.
Amintim că numele lui Crin Antonescu ca posibil candidat comun a fost rostit în premieră pe 10 decembrie de Kelemen Hunor, portavocea lui Marcel Ciolacu.
Ulterior, șeful PNL, Ilfov Hubert Thuma, a cerut conducerii PNL într-o ședință să îl desemneze pe Crin Antonescu drept candidat comun al coaliției PSD-PNL-UDMR. Hubert Thuma este considerat apropiat atât de liderii PSD, cât și de SRI.