Internațional

SUA le recomandă americanilor să evite călătoriile în Rusia și să părăsească această țară în cel mai scurt timp

Statele Unite ale Americii (SUA) le-au transmis cetățenilor lor să părăsească Rusia în cel mai scurt timp din cauza războiului din Ucraina și a riscului unor arestări arbitrare din partea agențiilor ruse de aplicare a legii, relatează luni Reuters.

„Cetățenii Statelor Unite care locuiesc sau călătoresc în Rusia ar trebui să plece imediat de acolo. Evitați călătoriile în Rusia'', a avertizat ambasada SUA la Moscova într-un mesaj adresat cetățenilor americani.

Precedentul astfel de avertisment lansat de ambasada SUA în Rusia a fost făcut în septembrie anul trecut, după ce președintele rus Vladimir Putin ordonase o mobilizare parțială pentru războiul contra Ucrainei.

„Serviciile de securitate ruse au arestat cetățeni SUA pentru acuzații false, au identificat cetățeni SUA în Rusia pentru arestare și hărțuire, le-au negat dreptul la un tratament corect și transparent și i-au condamnat în cadrul unor procese secrete sau fără a prezenta probe credibile'', a menționat ambasada SUA în Rusia.

Misiunea diplomatică a SUA a precizat că autoritățile ruse pun în aplicare legi locale împotriva unor cetățeni SUA care desfășoară activități religioase și că ele au deschis anchete penale discutabile contra unor cetățeni americani implicați în activități religioase.

În luna ianuarie, Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunțat că Rusia a deschis un dosar penal împotriva unui cetățean american bănuit de spionaj, adaugă agenția de presă britanică.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult