Trump cataloghează atacul de la Sumî drept „oribil”, fără să acuze Rusia. Zelenski: Veniți și vedeți cu ochii voștri

Președintele american Donald Trump cataloghează drept „oribil” bombardamentul soldat duminică cu cel puțin 34 de morți și 117 răniți la Sumî, în nord-estul Ucrainei, însă fără să acuze în mod direct Rusia, relatează AFP. „Cred că este teribil. Și mi s-a spus că au făcut o greșeală. Dar cred că este un lucru oribil”, le-a declarat unor jurnaliști președintele Statelor Unite, la bordul aeronavei prezidențiale Air Force One.
Întrebat despre această „greșeală”, Trump a răspuns că „au făcut o greșeală (...), va trebui să-i întrebați pe ei”, fără să precizeze la cine se referă.
Consiliul Național de Securitate (NSC) al Casei Albe a apreciat că bombardamentul subliniază necesitatea de a negocia pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
„Atacul cu rachetă de la Sumî constituie o amintire clară și brutală a motivului pentru care eforturile președintelui Donald Trump de a încerca să pună capăt acestui război teribil intervin într-un moment crucial”, a declarat un purtător de cuvânt al NSC, Brian Hughes.
Nici Trump, nici NSC nu au acuzat Rusia de acest atac cu rachetă, care a provocat o indignare generală în rândul comunității internaționale.
Zelenski către Trump: Veniți și vedeți cu ochii voștri
Conducerea politică a Statelor Unite se lasă influențată de interpretarea rusă a evenimentelor din războiul din Ucraina, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american CBS, publicat duminică, 13 aprilie, scrie DW.
„Consider, din păcate, că narațiunile rusești predomină în SUA”, a spus președintele Ucrainei. „Cum poți fi martor al suferințelor și pierderilor noastre, să vezi ce fac rușii și totuși să crezi că ei nu sunt agresori, că nu au început acest război? Asta arată influența uriașă pe care o are propaganda rusă asupra Americii, asupra politicii SUA și a politicienilor americani”.
„Președintele Trump, fiind un lider puternic al unei țări puternice, ar trebui să fie de partea Ucrainei”, a declarat Zelenski. „Consider greșit faptul că America vrea să rămână neutră”.
Putin intenționează să cucerească teritorii ale țărilor NATO, afirmă Zelenski
Rusia nu se va opri la Ucraina și ar putea încerca să cucerească teritorii ale unor state membre NATO, declanșând astfel un al Treilea Război Mondial, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Dacă nu vom da dovadă de fermitate, el [președintele Federației Ruse, Vladimir Putin] va merge mai departe. Nu este vorba doar de speculații nefondate, amenințarea este reală. Scopul final al lui Putin este să reînvie Imperiul Rus și să recupereze teritorii care acum se află sub protecția NATO. Având în vedere toate acestea, cred că situația poate escalada într-un război mondial”, a declarat Zelenski.
Potrivit acestuia, în acel scenariu, „nu va exista un loc sigur pe planetă pentru nimeni”.
Zelenski a reamintit că Ucraina plătește un preț enorm pentru a opri Rusia. „Un preț mai mare nu există. Am dat toți banii noștri – tot ce avem din punct de vedere financiar. Dar cel mai important, am dat viețile oamenilor noștri”, a subliniat președintele ucrainean.
El l-a îndemnat pe fostul președinte al SUA, Donald Trump, să viziteze Ucraina pentru a vedea cu propriii ochi distrugerile provocate de război. „Vă rog, înainte de a lua orice decizie, înainte de a purta orice fel de negocieri, veniți și vedeți oamenii, civilii, soldații, spitalele, bisericile, copiii”, a spus Zelenski.
El a adăugat, de asemenea, că Trump, „fiind un președinte puternic al unei țări puternice”, ar trebui să fie de partea Ucrainei și nu să adopte o poziție neutră.
Între timp, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut luni exercitarea unei „presiuni maxime” asupra Rusiei pentru a o determina să oprească războiul din Ucraina, în urma atacului cu rachetă asupra orașului Sumî.
„Cred că trebuie să exercităm presiune, presiune maximă asupra Rusiei, pentru ca ea să pună capăt acestui război, pentru că pentru a face pace este nevoie de două părți”, a declarat Kallas jurnaliștilor, la sosirea sa la reuniunea miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, desfășurată la Luxemburg.
Amintim că atacul cu rachete asupra orașului Sumî a avut loc în dimineața zilei de 13 aprilie și s-a soldat, potrivit ultimelor date prezentate de Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS), cu cel puțin 34 de morți, inclusiv doi copii, și 117 răniți, dintre care 15 sunt copii. Este cel mai grav atac asupra unui oraș ucrainean din acest an.
Seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că „68 dintre răniți se află în spitale, iar opt dintre ei sunt în stare gravă”.
Potrivit DSNS, în urma atacului au fost avariate în total 51 de clădiri, 34 de autoturisme și un troleibuz.