Social

Ziua internațională a persoanelor în etate: mesaje de recunoștință, premii și noi inițiative pentru seniori

imagine-simbol
Sursa: imagine-simbol

Comunitatea internațională sărbătorește la 1 octombrie Ziua persoanelor vârstnice. Cu acest prilej, autoritățile Republicii Moldova au transmis mesaje de felicitare și recunoștință seniorilor din țară. Iar Ministerul Muncii și Protecției Sociale a premiat, în cadrul unei ceremonii festive, câștigătorii concursului „Premiul Național pentru Vârstnici – pentru o viață activă la orice vârstă”.

Ajuns în acest an la cea de-a noua ediție, concursul urmărește promovarea implicării seniorilor în viața socială și recunoașterea meritelor lor deosebite. Cei opt laureați premiați de autorități au fost selectați din 36 de dosare depuse.

Jurnalista și scriitoarea Zinaida Izbaș, laureată a concursului, a încurajat copiii să nu uite de părinții lor în etate, chiar dacă se află departe. „Să vină acasă să-i viziteze sau, cel puțin, să le telefoneze cât mai des. Aceasta le prelungește viața”, a menționat Zinaida Izbaș.

O altă laureată, poeta și eseista Renata Verejanu, a subliniat că vârsta nu are nimic în comun cu starea de spirit și că adevărata tinerețe vine din implicare și pasiune pentru viață. Iar profesorul și muzeograful Iurie Cujba a vorbit despre „motorul faptelor bune și reușitelor umane”.

„Viața omului este absorbită de două componente: conștientul – ce înseamnă a fi, a face și a obține, și inconștientul, care este inundat de idei și planuri ale noastre. Simbioza dintre aceste două componente produce, generează acțiunile și faptele noastre. Dar scânteia acestora este dorința. Dorința de a ajunge la orizont!”, a menționat laureatul.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a reiterat angajamentul Guvernului de a sprijini seniorii din țară.

„Astăzi, suntem cu gândul la părinții și bunicii noștri, la cei care, din păcate, în anumite circumstanțe s-au pomenit singuri, fără grijă și fără suport. Misiunea noastră este să ne asigurăm că niciun vârstnic nu rămâne singur, că se bucură de atenția și dragostea noastră. În ultimii ani, am încercat, în pofida tuturor dificultăților, să mobilizăm resurse pentru pensii mai decente și pentru servicii de sprijin, precum îngrijirea la domiciliu, care deja a înregistrat o creștere cu 15% a numărului de beneficiari”, a subliniat oficialul.

Și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a subliniat importanța implicării vârstnicilor în dezvoltarea societății.

„Guvernul transmite un mesaj de apreciere tuturor vârstnicilor din țara noastră, care prin activitate, dăruire și implicare contribuie la dezvoltarea socială, economică și la dialogul între generații. Vom continua să promovăm politici de sprijin și solidaritate pentru toate categoriile de vârstă, cu accent pe susținerea vârstnicilor”, a subliniat Daniel Vodă.

Populația Republicii Moldova îmbătrânește: peste 616 mii de persoane au trecut de 60 de ani

Într-un mesaj adresat cu prilejul acestei zile, președinta Maia Sandu a vorbit despre datoria morală a fiecărei generații față de părinți și bunici.

„Le doresc tuturor seniorilor Moldovei multă sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi. Buneii și părinții noștri ne-au învățat ce înseamnă să fim oameni, să iubim țara și să ținem la familie. Ei ne-au crescut cu răbdare și sacrificii, iar astăzi este datoria noastră să fim aproape de ei – să-i sunăm și să-i vizităm mai des, să-i ascultăm și să le facem viața mai ușoară. Respectul și grija pentru vârstnici ne fac o societate mai puternică și mai unită”, a menționat șefa statului.

Rolul seniorilor în construirea viitorului țării a fost evidențiat și de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„Pe înțelepciunea voastră construim Moldova de mâine. În luna de campanie am întâlnit mulți seniori din toate colțurile țării – oameni muncitori, curajoși, implicați. Vă mulțumesc, oameni dragi, că încă aveți speranță pentru această țară care, poate, nu mereu v-a fost prielnică, dar pe care o iubiți și vreți să o vedeți frumoasă. Vom face tot ce ne stă în puteri să construim o Moldovă care își cinstește și îngrijește bătrânii”, a subliniat președintele Legislativului.


La începutul anului 2025, în Republica Moldova locuiau peste 616.000 de persoane cu vârsta de 60 de ani și peste, ceea ce reprezintă 25,9% din populația totală. Programele dedicate îmbătrânirii active, inclusiv granturile mici destinate organizațiilor necomerciale, sunt finanțate cu un milion de lei în 2025.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult