Închideri masive de magazine de îmbrăcăminte și încălțăminte la Moscova

La Moscova, magazinele de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii se închid pe bandă rulantă. Între iulie și septembrie, acestea au reprezentat jumătate (50%) din toate punctele comerciale închise în centrele comerciale - cu 12 puncte procentuale mai mult decât în trimestrul al doilea. Datele provin din analiza companiei de consultanță CORE.XP, citată de „Vedomosti”.
Spre comparație, următoarea categorie ca pondere - restaurantele și cafenelele - reprezintă doar 10,5% din totalul închiderilor. CORE.XP nu indică însă numărul exact al magazinelor închise, menționând doar că, din ianuarie până la sfârșitul lunii iulie 2025, în Rusia au fost închise peste 320 de magazine din centre comerciale, transmite publicația The Moscow Times.
Statistici similare prezintă și NF Group, care arată că segmentul de fashion a reprezentat 45% din toate închiderile de magazine la nivel național în trimestrul al treilea. Totuși, potrivit calculelor companiei, aceasta este cu 9 puncte procentuale mai puțin decât în trimestrul precedent. Diferențele pot fi explicate prin faptul că NF Group contabilizează doar magazinele rețelelor care au părăsit complet mediul offline, în timp ce CORE.XP include și punctele comerciale ale retailerilor care își reduc treptat rețelele.
Printre brandurile din segmentul fashion care și-au închis complet magazinele fizice între iulie și septembrie se numără Incity, Prav.da, Mudo, Yollo și Urban Vibes, precum și mărcile de lenjerie Deseo și Etam.
Dacă în perioada 2022-2024 brandurile puneau accent pe expansiune și experimente cu formatele de vânzare, acum obiectivul principal este optimizarea, explică analista și editoarea Fashion Buzz, Olga Șteinberg. Potrivit ei, cele mai vulnerabile au fost brandurile mici și medii, afectate de structuri de vânzări mai instabile, de dependența de marketplace-uri și de accesul limitat la finanțare prin credite. Magazinele se închid și pe fondul creșterii cheltuielilor operaționale pentru spațiile comerciale și al majorării poverii fiscale, adaugă reprezentanta NF Group, Evghenia Hakberdieva.
Anterior, Focus Technologies a anunțat că magazinele de îmbrăcăminte și încălțăminte au pierdut 10% din numărul vizitatorilor în perioada iunie - august, comparativ cu anul precedent. Rușii își schimbă comportamentul de consum - cumpără haine mai des din necesitate decât din dorință, explică Hakberdieva. Și Fashion Consulting Group subliniază tendința de „economisire inteligentă”: cumpărătorii compară mai mult prețurile și preferă haine versatile, care pot fi folosite pe termen lung.
CITIȚI ȘI: