Tripleți născuți prematur la Chișinău, externați după 65 de zile de îngrijiri medicale

După 65 de zile în care au fost sub supravegherea atentă a personalului medical, tripleții unei familii din Chișinău, născuți prematur, au fost externați pe 16 decembrie de la Institutul Mamei și Copilului. Micuții – Artiom, Arina și Roman – au venit pe lume pe 12 octombrie și au beneficiat de îngrijiri medicale specializate din primele zile de viață.
Potrivit Institutului Mamei și Copilului, bebelușii au fost monitorizați timp de 65 de zile, dintre care primele 10 zile s-au aflat în secțiile de reanimare neonatală, iar ulterior au fost îngrijiți în Secția prematuri, unde au primit tratament și supraveghere constantă din partea medicilor.
După o perioadă dificilă, marcată de eforturi medicale intense și emoții pentru familie, cei trei copii au fost externați și au plecat acasă alături de părinții lor.
„Sunt primii noștri copii și avem emoții foarte mari. Ne bucurăm că suntem bine și adresăm sincere mulțumiri echipelor medicale din cadrul IMC, care ne-au oferit ajutorul necesar”, a declarat mama copiilor, Ana.
Reprezentanții Institutului Mamei și Copilului au transmis felicitări familiei și au subliniat importanța îngrijirilor specializate acordate nou-născuților prematuri, care au contribuit la evoluția favorabilă a micuților.
CITIȚI:
Anenii Noi: O mamă de 48 de ani, bunică de cinci ori, a adus pe lume al paisprezecelea copil
Fericire fără margini pentru o mamă din Ustia: femeia a adus pe lume tripleți
R. Moldova se apropie de standardele globale în domeniul alăptării, potrivit UNICEF
Copii născuți la cumpăna dintre ani. Află povestea mamelor, care au întâlnit Anul Nou la maternitate