Economic

Economia R. Moldova își revine treptat, dar rămâne vulnerabilă. Șefa misiunii FMI: Țara are nevoie de reforme ambițioase

Șefa Misiunii FMI, Alina Iancu
Sursa: Șefa Misiunii FMI, Alina Iancu

Economia Republicii Moldova își revine treptat după mai mulți ani marcați de războiul din Ucraina și șocurile energetice, însă rămâne expusă unor riscuri majore, avertizează Fondul Monetar Internațional (FMI). Potrivit concluziilor misiunii FMI pentru consultările din cadrul Articolului IV pe anul 2025, Produsul Intern Brut (PIB) al R. Moldova va crește, estimativ, cu 2.7% în acest an, evoluție susținută de consum, investiții și o recoltă agricolă mai bună decât se anticipa inițial.

FMI constată că inflația este în scădere și ar urma să revină până la sfârșitul anului în intervalul-țintă al Băncii Naționale a Moldovei - de 5 ± 1.5%.

Totuși, instituția avertizează că relansarea economică și creșterea inflației de bază pot genera presiuni suplimentare. În același timp, deficitul de cont curent a ajuns la aproximativ 20% din PIB, pe fondul importurilor ridicate și al competitivității slabe a exporturilor.

„Inflația continuă să scadă și se estimează că va reveni în intervalul-țintă al Băncii Naționale a Moldovei până la sfârșitul anului. Riscurile rămân ridicate, în special din punctul de vedere al evoluțiilor regionale și geopolitice, precum și al întârzierii implementării reformelor și al utilizării ineficiente a finanțării. Țara continuă să sufere din cauza unor probleme cronice, printre care emigrația și competitivitatea în declin”, a declarat șefa misiunii FMI, Alina Iancu, într-o conferință de presă susținută pe 17 decembrie, la Chișinău.

Deficit bugetar în creștere

În plan fiscal, FMI estimează că deficitul bugetar va crește de la 4.1% din PIB în 2024 la 4.5% în 2025, iar în 2026 ar putea ajunge la 5.2%, pe fondul majorării cheltuielilor și al reducerii granturilor externe.

În acest context, FMI recomandă consolidarea managementului finanțelor publice, o planificare bugetară mai riguroasă și creșterea veniturilor fiscale pentru a menține sustenabilitatea datoriei publice.

Șefa misiunii FMI a precizat că „*aderarea la Uniunea Europeană și Planul de Creștere al Uniunii Europene oferă o oportunitate unică de a atinge o creștere economică mai mare și standarde de viață mai bune.

Pentru a valorifica această oportunitate, țara are nevoie de reforme ambițioase care să abordeze problemele structurale, precum și de politici care să mențină stabilitatea macroeconomică. Este nevoie de reforme bugetare și fiscale ambițioase care să susțină creșterea economică. Aceasta înseamnă investiții mai bune, o utilizare mai eficientă a banilor publici și venituri mai mari. În primul rând, este vorba despre aspectele ce țin de investiții. Pentru anul viitor, bugetul prevede creșteri mai ambițioase ale cheltuielilor capitale. Cheltuielile capitale mai mari vor pune presiune asupra deficitului fiscal și asupra datoriei publice. Totuși, acestea sunt de o importanță sporită pentru a realiza tranziția de la o creștere economică bazată pe consum la una bazată pe investiții”, a precizat Alina Iancu.

Fondul atrage atenția că Republica Moldova colectează mai puține venituri fiscale decât alte state comparabile și recomandă simplificarea sistemului de impozitare, eliminarea facilităților fiscale ineficiente și extinderea bazei de impozitare.

Aceasta înseamnă o planificare bugetară mai riguroasă, o executare mai consecventă și o respectare strictă a normelor juridice în ceea ce privește veniturile. Avem nevoie de venituri mai mari pentru a satisface cheltuieli mai mari. Veniturile fiscale ale Republicii Moldova sunt reduse. Sistemul fiscal este complex și distorsionat. Un prim pas în soluționarea acestei probleme ar fi simplificarea sistemului fiscal și reducerea distorsiunilor, în special în ceea ce privește TVA-ul”, a menționat șefa misiunii FMI, Alina Iancu.

Potrivit ei, acest fapt, împreună cu alte reforme fiscale, ar contribui la colectarea unor venituri adiționale care ar putea acoperi cheltuieli precum cele generate de reformele salariale.

Nu considerăm că, la momentul actual, există spațiu pentru o relaxare monetară suplimentară”, a adăugat oficiala FMI.

Avertisment privind creditarea și piața imobiliară

Sistemul bancar din Republica Moldova este considerat stabil și bine capitalizat, însă FMI avertizează asupra ritmului rapid de creștere a creditării și a prețurilor la locuințe, care s-au majorat cu aproximativ 24% într-un singur an.

„Sistemul bancar este solid, adecvat capitalizat, lichid și profitabil. Totuși, creșterea robustă a creditării și majorarea prețurilor la locuințe necesită o monitorizare atentă. În ceea ce privește cerințele față de debitori în cadrul programului 'Prima Casă', acestea ar trebui să fie aceleași ca cerințele generale de creditare. De asemenea, vedem necesitatea unor reforme robuste care să declanșeze creșterea economică. În acest sens, autoritățile ar trebui să consolideze progresele recente în stimularea securității energetice, să reia reformele anticorupție și să susțină participarea pe piața muncii și creșterea productivității, pentru a stimula competitivitatea”, a mai subliniat Alina Iancu.

Investiții în energie și transport

Experții FMI recomandă Chișinăului să acorde prioritate investițiilor publice și să îmbunătățească modul de utilizare a banilor publici, în contextul unor planuri ample de investiții pentru perioada următoare. Potrivit acestora, investițiile ar trebui concentrate în special în infrastructura energetică și cea de transport, considerate esențiale pentru o creștere economică sustenabilă.

„Aceste două sectoare condiționează creșterea economică și, în special, cea sustenabilă, luând în considerare și dezvoltarea energiei verzi”, menționează reprezentanta FMI.

Totodată, Fondul atrage atenția asupra necesității unei prioritizări riguroase a investițiilor, având în vedere resursele limitate ale țării: „Prioritizarea investițiilor trebuie să fie făcută atent, pentru că necesitățile sunt multe, dar Moldova rămâne o țară săracă, cea mai săracă țară aflată în proces de aderare. Respectiv, există o lacună”.

În ceea ce privește finanțele publice, FMI semnalează probleme recurente de planificare și executare bugetară.

Există numeroase bugete de suplimentare în fiecare an, iar acest lucru îl considerăm o problemă. Este vorba despre realocarea din bugetul neexecutat către cheltuieli curente. Aceasta este o problemă care se repetă anual. Prin urmare, este vorba despre o problemă de planificare și de control al executării. Considerăm că planificarea bugetară trebuie realizată într-un mod mai riguros, executarea trebuie să fie eficientă și să respecte strict normele juridice”, a spus șefa misiunii Fondului Monetar Internațional, Alina Iancu.

De ce a fost blocată ultima tranșă a FMI

Întrebată despre motivele blocării ultimei tranșe de finanțare pentru Republica Moldova, șefa misiunii FMI a explicat că programul precedent a expirat fără a fi finalizate toate revizuirile.

„Programul nostru precedent a expirat cu două revizuiri nefinalizate, din cauza unui progres insuficient în ceea ce privește condiționalitățile programului. Astfel, progresul în ceea ce privește angajamentele din sectorul finanțelor publice și al guvernanței a fost insuficient și nu a mai existat suficient timp pentru a accelera furnizarea livrabilelor asumate în conformitate cu programul”, a declarat Alina Iancu.

Potrivit acesteia, șase revizuiri au fost totuși finalizate, iar unele progrese au fost înregistrate.

„Șase revizuiri au fost finalizate și au fost constatate progrese în ceea ce privește politicile și reformele. Anume aceste concluzii vor fi publicate în concluziile echipei noastre, care vor fi făcute publice la începutul lunii martie”, a precizat șefa misiunii FMI.

Guvernul reafirmă interesul pentru un nou program cu FMI

„Prioritatea Guvernului este să mențină disciplina bugetar-fiscală și să fie alături de cetățeni, prin măsuri bine țintite și eficiente”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu, după discuțiile cu misiunea Fondului Monetar Internațional, reafirmând angajamentul Guvernului de a consolida cooperarea cu FMI și de a continua agenda de reforme.

Șeful Executivului a reiterat că sprijinul partenerilor externi este esențial pentru atingerea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova, inclusiv creșterea economiei naționale, implementarea reformelor necesare pentru avansarea pe calea europeană și asigurarea securității țării.

Totodată, premierul a exprimat interesul autorităților de la Chișinău pentru inițierea unui nou program de cooperare cu FMI.

Dorim să avem o tranziție de la o activitate economică bazată în mare parte pe consum spre o economie susținută de investiții și producere. Implementăm aceste reforme și avansăm, concomitent, pe drumul nostru către Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Munteanu.


Menționăm că Misiunea Departamentului pentru Afaceri Fiscale (FAD) al Fondului Monetar Internațional a desfășurat consultări la Chișinău în perioada 4 - 17 decembrie curent. Pe durata vizitei, experții au analizat evoluțiile recente din economie, perspectivele macroeconomice, riscurile și au discutat cu autoritățile prioritățile de politici și reforme.

În baza concluziilor preliminare ale misiunii, echipa de experți a FMI va elabora un raport care, după aprobarea conducerii Fondului, va fi prezentat Consiliului de directori executivi al FMI pentru examinare și aprobare.

Amintim că Republica Moldova a ratat în luna noiembrie o tranșă de circa 170 de milioane de dolari, echivalentul a circa 2.9 miliarde de lei, de la Fondul Monetar Internațional. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, a explicat, pe 12 noiembrie, că ultima tranșă din partea FMI nu a fost debursată întrucât pe parcursul anului nu au fost desfășurate misiuni de evaluare, iar programul de finanțare a expirat pe 19 octombrie.

Din suma totală neîncasată, peste un miliard de lei erau prevăzuți pentru programele prin Mecanismul de Finanțare Extinsă și Mecanismul Extins de Creditare, iar 1.8 miliarde de lei - pentru programul finanțat prin Mecanismul de Creditare pentru Reziliență și Durabilitate.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult