Maia Sandu a reiterat, la Strasbourg, angajamentul autorităților de la Chișinău de a reforma justiția

Autoritățile R. Moldova sunt determinate să ducă la bun sfârșit reforma justiției, să combată corupția și să fortifice instituțiile statului, elemente considerate nu doar priorități esențiale pentru cetățeni, ci și condiții fundamentale pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Mesajul a fost transmis de președinta Maia Sandu, pe 27 ianuarie, la Strasbourg, la întrevederile cu președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Petra Bayr, secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, precum și cu președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului, Mattias Guyomar.
Discuțiile au fost centrate pe progresele Chișinăului în consolidarea statului de drept, iar președinta Maia Sandu a atras atenția asupra vulnerabilităților crescute ale sistemelor democratice în fața ingerințelor externe și a tentativelor sistematice de subminare a proceselor electorale prin manipularea informației.

Maia Sandu a subliniat necesitatea urgentă de a dezvolta instrumente de apărare eficiente care să permită protejarea democrației fără a face compromisuri în privința principiilor libertăților fundamentale.
Republica Moldova și-a reafirmat dorința de a fi un partener activ în găsirea acestor soluții regionale, valorificând expertiza organismelor europene pentru a fortifica instituțiile statului în fața amenințărilor hibride complexe.
Colaborarea cu instituțiile de expertiză de la Strasbourg rămâne un pilon central pentru guvernarea de la Chișinău, președinta exprimând aprecieri profunde pentru rolul Comisiei de la Veneția și al Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO) în procesul de ajustare a cadrului legal național.
Angajamentul reiterat al Republicii Moldova vizează nu doar alinierea legislației la normele europene, ci și respectarea riguroasă a hotărârilor CEDO, consolidând astfel încrederea partenerilor internaționali în capacitatea țării de a genera o schimbare reală în sistemul judiciar, a spus președinta Sandu.

Vizita șefei statului la Strasbourg a avut loc în contextul exercitării de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada noiembrie 2025 – mai 2026.
Maia Sandu a ținut astăzi un discurs la ședința în plen a APCE și a accentuat că Europa se confruntă în prezent cu „două războaie” - „primul este vizibil, brutal și devastator”, referindu-se la atacul militar al Rusiei împotriva Ucrainei, iar al doilea e informațional și hibrid, purtat împotriva democrațiilor europene.
Șefa statului a reiterat disponibilitatea Chișinăului de a sprijini Uniunea Europeană în contracararea acestor amenințări.
CITIȚI ȘI: