Percheziții la 40 de primării din țară: Anchetă în delapidarea de fonduri pentru drumuri

Mai multe primării din țară sunt vizate de percheziții într-o anchetă care urmărește delapidarea fondurilor destinate domeniului infrastructurii drumurilor, construcției rețelelor de apeduct și de canalizare.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, sunt cercetate fapte de corupție comise de funcționari și agenți economici în procesul de achiziții publice, cu delapidarea fondurilor naționale și europene în proporții considerabile.
Ofițerii anticorupție și procurorii efectuează peste 40 de percheziții la primării din Căușeni, Sângerei, Soroca, Șoldănești, Edineț, Taraclia, Strășeni și Glodeni, la sediul unui operator economic din Chișinău, precum și sediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) din Chișinău.
Acțiunile de urmărire penală sunt în curs de desfășurare.
CITIȚI ȘI: