Maia Sandu, vizite în Finlanda și Letonia pentru a consolida securitatea regională și parcursul european al R. Moldova

Președinta Maia Sandu va efectua, în perioada 31 martie – 1 aprilie, vizite în Finlanda și Letonia. Scopul turneului diplomatic vizează aprofundarea cooperării bilaterale, gestionarea provocărilor de securitate din regiune și impulsionarea procesului de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană (UE).
Vizita de lucru va debuta la Helsinki, unde șefa statului va avea o întrevedere oficială cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, urmată de o conferință de presă comună în cadrul căreia vor fi abordate prioritățile comune de pe agenda europeană.
Totodată, președinta va purta discuții cu oficiali guvernamentali și cu reprezentanți ai societății civile finlandeze, punând accent pe necesitatea unui parteneriat rezilient în contextul geopolitic actual.
Ulterior, pe 1 aprilie, Maia Sandu se va deplasa la Riga pentru o vizită oficială la invitația președintelui Letoniei, Edgars Rinkēvičs.
Agenda de la Riga este cuprinde întrevederi cu omologul leton, urmată de o conferință de presă comună, cu prim-ministra Evika Siliņa, precum și cu membrii conducerii Parlamentului de la Riga. Maia Sandu ca ține un discurs în plenul Legislativului leton.
Menționăm că, tot în această lună, Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Vilnius, Lituania, la invitația președintelui Gitanas Nausėda, cu ocazia celei de-a 36-a aniversări a restabilirii independenței Lituaniei.
Pe lângă întrevederile cu conducerea de la Vilnius, șefa statului a susținut un discurs simbolic în plenul Parlamentului lituanian, reamintind că Republica Moldova a fost prima țară care a recunoscut independența Lituaniei în anul 1990. Dialogul s-a concentrat pe securitatea regională și accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, fiind anunțată și lansarea unei rute aeriene directe între Chișinău și Vilnius, începând cu luna mai curent.
Totodată, pe 26 martie, Maia Sandu a întreprins o vizită istorică la Bratislava, fiind prima vizită oficială a unui președinte moldovean în Republica Slovacă. În cadrul acesteia au fost semnate acorduri privind protecția socială și cooperarea economică.
CITIȚI ȘI: