Fără steaguri roșii de Ziua Muncii: 1 mai dispare din agenda politicienilor proruși de la Chișinău

Ziua Muncii, marcată pe 1 mai, dispare din agenda politică a Republicii Moldova. În acest an, Piața Marii Adunări Naționale este pustie, iar salariații care au zi liberă au ales să își petreacă timpul alături de familie și prieteni, în parcuri sau în afara orașului.
Sărbătoarea de 1 mai a fost, ani la rând, în Republica Moldova un instrument de mobilizare a stângii prorusești. Mai întâi comuniștii, apoi socialiștii și rețeaua Șor au folosit-o drept pretext de mobilizare, cu nostalgii sovietice și mesaje antioccidentale.
Apogeul a fost atins în timpul lui Igor Dodon la președinție, când socialiștii aduceau autocare pline la Chișinău. Pandemia a însemnat o scurtă pauză, iar războiul Rusiei în Ucraina a mutat accentele pe 9 mai, care este principala sărbătoare a regimului lui Putin.
Expertul Comunității WatchDog.MD, Eugen Muravschi, spune că 1 mai este o sărbătoare de stânga, însă Republica Moldova nu are o stângă veritabilă, în sensul său european.
„Pentru comuniști și socialiști, 1 mai era doar nostalgie sovietică. Nu l-am auzit nici pe Voronin, nici pe Dodon să vorbească despre drepturile muncitorilor, despre legislația muncii, despre problemele forței de muncă din Republica Moldova. A fost strict un pretext să scoată steaguri roșii cu secera și ciocanul și steluța”, a declarat expertul pentru Moldova 1.
Eugen Muravschi spune că nu există o problemă cu 1 mai, ci cu politicienii care au golit de sens această sărbătoare. Schimbarea de abordare este binevenită, însă despre o maturizare a societății se va putea vorbi doar atunci când se va reveni la sărbătoarea de 1 mai în sensul în care este percepută în alte țări europene.
Ziua de 1 mai trebuie să fie despre schimbările care se produc în forța de muncă, despre digitalizare și inteligență artificială, despre migrație sau lucrul la distanță.
„Mă bucur că am depășit faza de 1 mai cu nostalgie sovietică și sper să ajungem în Republica Moldova să avem partide de stânga europene, contemporane, autentice și să revenim la acel 1 mai, așa cum se marchează în țările din Uniunea Europeană, unde vrem să ajungem și noi”, a mai spus expertul.
Sărbătoarea de 1 mai are origini în mișcările muncitorești pentru condiții mai bune de muncă și pentru reducerea programului zilnic la opt ore. Momentul simbolic care a stat la baza acestei zile a fost greva generală din Statele Unite din anul 1886, în special evenimentele din Chicago, unde protestele au fost reprimate violent. În timp, 1 mai a devenit o zi de solidaritate a muncitorilor la nivel global. În multe state este sărbătoare legală.
CITIȚI ȘI: