Aderare UE

Comisara Marta Kos: R. Moldova, pregătită să deschidă toate cele șase clustere până în iulie

Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe primul grup de capitole, iar lansarea acestora este așteptată chiar la mijlocul lunii iunie, a declarat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu acordat pentru Radio Moldova.

Marta Kos a calificat decizia Uniunii Europene de a invita țara noastră la discuții drept una „foarte importantă”, cu implicații tehnice, politice și simbolice, subliniind că aceasta confirmă progresele realizate de autoritățile de la Chișinău în procesul de reforme.

Comisia consideră că Republica Moldova este pregătită să deschidă toate cele șase grupuri de capitole până în luna iulie, dacă ritmul actual se menține.

„Ne așteptăm că, la mijlocul lunii iunie, vor începe aceste negocieri pe primul capitol. Chiar dacă nu întotdeauna a fost simplu, chiar dacă au fost urcușuri, coborâșuri, zigzaguri, totuși ați reușit să obțineți ceea ce v-ați propus”, a declarat Marta Kos.

În ceea ce privește beneficiile concrete pentru cetățeni, comisara a menționat integrarea în sistemul de roaming european, aderarea la zona de plăți SEPA și progresele în consolidarea securității energetice. De asemenea, Marta Kos a vorbit despre investițiile viitoare în infrastructură, sănătate și educație.

Marta Kos a remarcat și evoluțiile înregistrate în ultimul an, inclusiv reforma sistemului judiciar și implementarea unor proiecte din planul de creștere economică.

„În continuare urmează să vină foarte multe investiții, să se facă foarte multe schimbări, cum ar fi repararea drumurilor. Spitalul din Bălți urmează să fie reabilitat. Va fi asigurată eficiența energetică a mai multor școli din țară. Acum ne dorim să vină cât mai multe investiții și, din acest punct de vedere, sunt foarte fericită să fiu prezentă astăzi la această conferință internațională de investiții în Republica Moldova”, a mai spus comisara europeană pentru Extindere.

Precizăm că președinția cipriotă a Consiliului Uniunii Europene a lansat pe 3 iunie pregătirile pentru deschiderea oficială a clusterului întâi în negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.

Scrisoarea prin care autoritățile de la Chișinău sunt informate despre inițierea procedurilor a fost publicată de vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

În urma evaluării criteriilor inițiale pentru deschiderea primului grup: Valori fundamentale, Uniunea Europeană consideră că Republica Moldova este suficient de pregătită pentru negocierile privind primul cluster, se menționează în scrisoare.

„Pentru noi, acest moment înseamnă continuarea muncii începute acasă: implementarea reformelor, alinierea la standardele europene și pregătirea pentru deschiderea oficială a tuturor clusterelor de negocieri. În zilele următoare, discuțiile vor continua la nivelul Consiliului în vederea finalizării procesului care să permită deschiderea formală a primului cluster de negocieri”, a precizat Cristina Gherasimov pe pagina sa de Facebook.

Amintim că procesul de negociere este structurat în 33 de capitole, împărțite în șase grupuri de capitole tematice. Primul cluster, dedicat statului de drept, instituțiilor democratice și funcționării economiei, este, prin convenție, primul care se deschide și ultimul care se închide în orice proces de aderare.

CITIȚI ȘI:

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult