Cristina Gherasimov, la Moldova 1: „R. Moldova intră în proces real de negocieri cu UE, care vrea să vadă reforme nu doar pe hârtie”

Deschiderea primului cluster de negocieri reprezintă recunoașterea progreselor realizate de R. Moldova și trecerea la etapa formală a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Declarația aparține viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care susține că acest pas va aduce reforme pentru a apropia statul de cetățeni, precum și o economie competitivă, oferind totodată un semnal de încredere pentru investitori.
„Urmează să finalizăm reforma cheie, cea a justiției. Aceasta înseamnă să ne asigurăm că cetățeanul este reprezentat corect și obiectiv în instanțele de judecată, drepturi fundamentale mai bine protejate decât ceea ce am oferit acum 10-20 de ani sau chiar și acum, instituții publice mai transparente, servicii publice mai bune. În același timp, înseamnă și un mesaj foarte puternic de încredere că țara noastră va deveni stat membru dacă urmează să realizăm toate reformele”, a declarat Cristina Gherasimov, la Moldova 1.
Cristina Gherasimov a subliniat că pentru investitori, deschiderea negocierilor înseamnă un semnal de stabilitate, iar pentru salariați – locuri de muncă mai bine plătite. R. Moldova se poate aștepta la mai multe investiții, în special din străinătate, pentru că oricare investitor străin vrea să vadă un spațiu de investiții stabil, credibil și transparent, a afirmat viceprim-ministra.
Toate cele șase grupuri de capitole sunt foarte complexe, iar cele mai dificile necesită investiții enorme, acestea fiind capitolele ce țin de mediu, agricultură, transport, susține viceprim-ministra pentru Integrare Europeană.
„Din această perspectivă, urmează să depunem mai mult efort, precum și mai multe investiții pentru a ne asigura că asigurăm acele standarde europene la care se așteaptă, în primul rând, cetățenii noștri, nu atât Bruxellesul”, a adăugat Cristina Gherasimov.
Potrivit oficialei, procesul de monitorizare din partea UE este unul firesc, pentru că Uniunea Europeană nu vrea să vadă în R. Moldova doar reforme pe hârtie, vrea să se convingă că acestea sunt realizate în practică.
„Este adevărat că acel cadru de negocieri pe care l-am semnat doi ani în urmă la Luxemburg spune clar că, în caz de derapaj, anumite noi condiții sau reforme pot să fie solicitate din partea R. Moldova, ca să redresăm situația. Grupul de capitole privind valorile fundamentale este primul deschis și ultimul pe care îl vom închide. De aceste reforme depinde întreg parcursul de negocieri și viteza cu care ne vom mișca”, a mai spus Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a reiterat că anul 2028 este un termen realist și foarte ambițios pentru încheierea negocierilor și semnarea Tratatului de aderare: „Acest lucru va depinde de doi factori. Primul este calitatea și viteza reformelor implementate, iar al doilea – sprijinul politic din partea celor 27 de state membre”, a concluzionat Cristina Gherasimov.
Uniunea Europeană a deschis la 15 iunie negocierile de aderare cu Republica Moldova pe primul grup de capitole – „Valori fundamentale”. Poziția comună a celor 27 de state membre a fost formalizată în cadrul celei de-a doua conferințe interguvernamentale desfășurate la Luxemburg.
CITIȚI ȘI: