Cultură

Chipul în bronz al lui Petre Teodorovici și portativul cu primele note din „Melancolie” se regăsesc pe placa comemorativă dezvelită pe fațada blocului în care a locuit compozitorul

Chipul în bronz al lui Petre Teodorovici și portativul cu primele note ale celebrei melodii „Melancolie” se regăsesc pe placa comemorativă dezvelită astăzi pe fațada blocului în care a locuit renumitul compozitor. La inaugurarea acestui semn al recunoștinței, realizat cu sprijinul Primăriei Chișinău, au fost prezenți membri ai familiei, interpreți, prieteni, oameni de rând, admiratori ai talentului regretatului artist.

Radio Chișinău
Sursa: Radio Chișinău

Petre Teodorovici a revenit în chip de bronz pe fațada casei, unde a locuit și a compus cele mai frumoase melodii.

*„Este un lucru important pentru că locuitorii Chișinăului să cunoască cine au fost oamenii, care au pus piatra de temelie în patrimoniul cultural”, a menționat Ana răilean, bibliotecară.

Maestrul Vasile Iovu a fost vecin cu Petre Teodorovici.

„Am avut privilegiul ca să ascult primul melodiile, pe care le-a compus Petre Teodorovici”, își amintește Vasile Iovu.

Ultimii ani de suferință Petre Teodorovici i-a trăit la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

„Adesea cobora jos, în sala unde era un pian, acolo la spital, și acolo crea cântece așa de ușor, dar atât de puternice”, își amintește medicul Adrian Tănase.

După lansarea cărții „Melancolia dorului etern”, Veta Ghimpu-Munteanu și Ion Bambuleac, nepotul lui Petre Teodorovici, s-au zbătut să imortalizeze memoria compozitorului.

*„Slavă Domnului că i-a făcut dreptate Cântecul! Și chiar Paul Mauriat, marele dirijor din Franța, i-a luat cântecul „Melancolie” în repertoriu”, a spus interpreta Veta Ghimpu-Munteanu.

*„Visul meu este să mai avem și o stradă, în spatele blocului este actuala stradă a Dâmbului, să fie Petre Teodorovici”, a susținut Ion bambuleac, nepotul lui Petre Teodorovici.

*„Primăria municipiului Chișinău va susține toate inițiativele. Este important să păstrăm vie și să valorificăm personalitățile de valoare”, a spus Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău.

*„M-am zbătut pentru muzica părinților mei și am încercat, în limita posibilităților, să pun în valoare și muzica unchiului meu, Petre Teodorovici. Se zice că dragoste nu există, există doar dovezi de dragoste. Uitați-vă, acestea sunt dovezile de dragoste față de cultura noastră”, a spus Cristofor Aldea-Teodorovici, nepotul lui Petre Teodorovici.

*„Prin cântecele lui Petre Teodorovci eu m-am format în calitate de artist. Am cântat cântecele „Veniți acasă”, „Vă iubesc, popor român”, „Ochii Tăi””, a menționat interpretul Gheorghe Țopa.

Ioan Grecu a muncit cu inspiratie la acest semn al neuitării.

„Am încercat să sintetizez un chip, care să-l reprezinte pe Petre Teodorovici și chiar, după cum a spus cineva, are ochii triști. Tot ce s-a întâmplat după a fost o mare tristețe”, a spus sculptorul Ioan Grecu.

Petre Teodorovici, fratele mai mare al lui Ion Aldea Teodorovici, a decedat la 5 iulie 1997. În 2019, a plecat în ceruri fiica sa, Laurenția, iar în 2022 s-a stins din viață soția și muza compozitorului, Zoia Teodorovici.

Citește mai mult